Vești proaste venite de la BNR: Băncile ar putea fi obligate să înăsprească condițiile de creditare!

Băncile ar putea fi obligate să înăsprească condițiile de creditare și să majoreze rezervele de capital, adică să aibă mai mulți bani pentru situații de urgență. Între timp, un anunț vine chiar de la consilierul guvernatorului BNR: indicele ROBOR ar trebui scos din calculul creditelor. 

Experții susțin că băncile trebuie să fie pregătite în acest moment pentru orice șcenariu. În următoarea perioadă, cele mai importante bănci din țara noastră vor majora rezervele de capital, iar acest lucru înseamnă că băncile vor avea mai mulți bani în conturi. Vorbim despre bani suplimentari, pe care îi pot folosi în cazul unor situații de urgență.

În următoare perioadă se vor înăspri condițiile de creditare, ceea ce înseamnă că românilor le va fi din ce în ce mai greu să facă un credit la bancă. Totul vine în condițiile în care, față de anul trecut, ratele s-au dublat. De asemenea, ROBOR la trei luni a atins cea mai mare valoare-8,19%.

Referitor la ROBOR, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, spune că acest indice ar trebui scos din calculul ratelor, și asta pentru că – în acest moment – băncile se împrumută între ele la dobânzi foarte mari din cauza acestui indice, fapt ce îi afectează pe români.

Cât despre IRCC, Adrian Vasilescu spune că și acest indice este „o nedreptate” și asta deoarece, în următoarea perioadă, românii vor plăti rate mai mari pentru că și acest indice se va dubla, asta după ce a ajuns deja la 4%.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.