Noi reglementări în industria de îngrijire personală ce vizează mediul online – potențial de a contribui la îmbunătățirea educației în materie de sănătate

Publicitatea pentru medicamente OTC în social media și aplicații mobile, expunerea la raft a acestora în farmacii alături de alte produse ce se eliberează fără prescripție medicală sau comerțul online în industria de ȋngrijire personală pot contribui la o mai bună informare, educare și responsabilizare a populației pentru a-și gestiona eficient propria sănătate. 

Acestea au fost doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul evenimentului „Health Literacy  – Driving Self-Care Forward”, eveniment de referință pentru industria de îngrijire personală din România, organizat de RASCI, în parteneriat cu The Consumer Healthcare Training Academy și Nicholas Hall Group of Companies.

Iulia Roșian, Președinte RASCI

Dacă pe termen scurt, RASCI își propune să contribuie la optimizarea cadrului de reglementare existent la nivelul industriei reprezentate, pe termen mediu și lung, ne propunem să abordăm și alte inițiative menite să contribuie la dezvoltarea segmentului de îngrijire personală și la responsabilizarea populației să își gestioneze propria stare de sănătate. Printre acestea se numără publicitatea pe platforme sociale și în aplicații mobile, clarificarea reglementărilor comerțului online cu medicamente OTC, respectiv expunerea la raft a acestei categorii de produse, subiecte abordate și în cadrul acestei conferințe, de către speakeri locali și internaționali. Prin acest eveniment, ne-am propus să aducem împreună specialiști alături de care să conturăm tendințele și evoluțiile la nivelul industriei în care activăm, să propunem soluții de politici publice care să integreze îngrijirea personală în ansamblul sistemului de sănătate și să contribuim la creșterea implicării actorilor relevanți în îmbunătățirea educației în domeniul sănătății.

Desfășurat pe parcursul a două zile, 26 – 27 octombrie,  evenimentul „Health Literacy – Driving Self-Care Forward” a inclus un workshop, în cadrul căruia participanții au primit instrumentele și tehnicile necesare a fi aplicate în comunicarea comercială a produselor ce se eliberează fără prescripție medicală, iar cea de-a doua zi a evenimentului a fost dedicată unei conferințe ce a reunit reprezentanți ai autorităților, ai companiilor și ai asociațiilor profesionale din industria de self-care de la nivel local, european și global.

Printre speakerii din cadrul conferinței s-au numărat și Răzvan Prisada, Președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Sorin Lungu, Director al Direcției Bunuri de Consum din cadrul Consiliului Concurenței, precum și reprezentanți AESGP, IQVIA, CONVERT, MEDICONE.

Răzvan Prisada, Președinte ANMDMR (Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România)

În ceea ce privește publicitatea medicamentelor ce se eliberează fără prescripție medicală, avem o problemă de adaptare a canalelor la realitatea curentă, legislaţia în domeniu nefiind actualizată. În acest moment, multe lucruri se mută în social media sau pe aplicații mobile, ceea ce nu se regăsește în cadrul legislativ actual pentru publicitatea acestei categorii de produse. Pe de altă parte, trebuie să avem multă grijă cu informaţii pe care populația nu le poate înțelege corect, dacă nu există, pe fond, o educație adecvată. Cu siguranță ne dorim deschiderea canalelor noi și moderne, cu o adresabilitate crescută către segmente de populație care nu mai folosesc ziarul, televizorul sau alte canale media tradiționale. Important de reținut este să investim cu toții resurse financiare, umane și de timp și să avem o preocupare comună pentru educația în materie de sănătate începând de la vârste fragede.

Diana Mereu, Director Executiv RASCI

Educația în domeniul sănătății trebuie să fie recunoscută ca un catalizator fundamental al schimbării situației actuale, asigurându-se că indivizii înțeleg și acționează în baza unor informații verificate despre sănătate pentru a-și gestiona singuri propria sănătate. Din perspectiva sănătății publice, „alfabetizarea” redusă în domeniul sănătății poate duce la consecințe pe scară largă, chiar și în situații care nu reprezintă urgențe. De asemenea, un nivel redus al educației în domeniul sănătății este costisitor atât pentru sistemul de sănătate, cât și pentru economia țării. În anumite situații, poate fi mai simplu și mai eficient ca un individ să își gestioneze singur o afecțiune minoră, în timp ce, în alte situații, este indicat ca acesta să se adreseze medicului sau farmacistului. Prin urmare, o politică de sănătate echilibrată trebuie să urmărească promovarea unei decizii informate și responsabile a individului, fie în favoarea consultului medical și a unui tratament prescris de către un medic – dacă este necesar sau în favoarea îngrijirii personale – dacă este suficientă.

Potrivit celui mai recent studiu AESGP,  „Îngrijirea personală în Europa: impactul economic și social asupra indivizilor și societății”, 1,2 miliarde de probleme minore de sănătate sunt autogestionate în fiecare an cu ajutorul produselor de îngrijire personală iar sistemele de sănătate și economiile naționale economisesc 34 de miliarde EUR pe an, care altfel ar fi fost cheltuite pentru programări la medic nu neapărat necesare, pentru cheltuieli medicale și pentru timpul lipsit de la muncă. Conform aceluiași studiu, dacă ar fi disponibile mai multe produse de îngrijire personală pentru afecțiuni minore, s-ar realiza economii suplimentare de aproximativ 17,6 de miliarde EUR în fiecare an, 58.000 de medici ar putea fi eliberați pentru a se ocupa de pacienți cu afecțiuni mai complexe sau severe și fiecare medic de familie din Europa ar câștiga 1 oră în plus în fiecare zi.

Evenimentul „Health Literacy – Driving Self-Care Forward” s-a desfășurat sub umbrela campaniei educaționale „Despre sănătate, cu responsabilitate”, un efort asumat de RASCI pe termen lung. Aceasta este singura campanie din România care își propune să contribuie la informarea, educarea și responsabilizarea consumatorilor și pacienților cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor eliberate fără prescripție medicală (OTC), suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală. Totodată, campania se bucură încă de la lansare de sprijin instituțional, precum și de susținere din partea profesioniștilor din domeniul sănătății și de alte entități interesate în creșterea nivelului de educație în domeniul sănătății la nivelul publicului român.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.