Industria turistică lansează ”Apelul de la Covasna”

Alianța pentru Turism (APT), organizație națională de turism care reunește 24 de organizații de profil, a avut, ieri Adunarea Generală, la hotelul Căprioara din Covasna.

Noul președinte al Alianței pentru Turism, pentru următoarele șase luni, este Dumitru Luca (ANAT), președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, cel care a fost și primul președinte al APT, în 2020.

Noii vicepreședinți sunt Iuliana Tasie – vicepreședinte al Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) – și Alin Chipăilă – vicepreședinte al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică (FAPT). Membrii board-ului APT pentru următoarele șase luni sunt Călin Ile – președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Daniel Mischie, membru în Consiliul Director al Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), Lucian Boronea – președintele executiv al Bucharest Tourism Board (BTB) și Ștefan Bercea – președintele Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT). Purtător de cuvânt al APT este antreprenorul Dragoș Anastasiu (FIHR) iar secretar general, Mariana Prună (ANAT).

Concluzia participanților la reuniunea industriei turistice a fost că avem nevoie de implicare, de profesionalizare si de educație pentru a putea obține rezultate bune. Însă în afara implicării industriei de profil, autoritățile trebuie să se implice determinant, pentru că dincolo de un dialog constant, nu se văd rezultate importante. Autoritățile au nevoie de profesionalizare, de dezvoltarea parteneriatului public-privat, de o abordare strategică precum și să prezinte încredere mai mare în industrie și să acorde mai simplu finanțări.

Din păcate, anul 2022 a marcat un eșec din punct de vedere al turismului, prin ratarea implementării măsurilor de compensare HORECA 2 sau prin adoptarea unor măsuri contrare mediului de afaceri.

Reprezentanții Alianței pentru Turism (APT) au lansat ”Apelul de la Covasna”, care se referă la o implicare susținută atât a reprezentanților industriei, cât și a ministerului de resort si a autorităților conexe. APT are ca scop principal adoptarea și implementarea legii Organizației de Management al Destinației (OMD), un model de organizație care a fost implementat cu succes pentru multe destinații turistice de top din lume.

Reprezentanții APT consideră că adoptarea voucherelor de vacanță pentru mediul privat și definitivarea pachetului de reglementări ce vizează stimularea incoming-ului ar constitui următoarele două priorități și ar putea veni ca noi măsuri compensatorii alternative la măsurile deja ratate, precum despăgubirile neacordate pentru restricționarea activității în 2021 și parțial în 2022.

Industria turismului ar putea atinge pragul de 10% din Produsul Intern Brut (PIB), în funcție de ritmul în care se adoptă măsurile sau strategiile guvernamentale. România ar putea primi și 10 milioane de turiști străini anual. Însă pentru această țintă deloc imposibilă este nevoie de înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) la nivel național precum și de un buget de promovare și dezvoltare turistică de 20 de milioane de euro pe an. Dacă nu va exista o implicare a Guvernului, din care să se vadă că, într-adevăr, consideră că turismul reprezintă o prioritate națională, aceste cifre vor rămâne doar un vis frumos.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.