Află răspunsul la cele mai importante întrebări despre un implant dentar

După pierderea unui dinte, indiferent de cauza principală, apare întrebarea: ce urmează? Cum pot fi înlocuiți dinții lipsă? Stomatologia oferă multe metode care îți permit să ai o dantură completă, iar printre acestea se numără implanturile dentare, care sunt folosite cu succes de peste 40 de ani. Și aici apar imediat câteva întrebări, la care vei găsi răspuns în cele ce urmează.

Trebuie schimbat un implant dentar?

Dacă a fost implantat de o echipă experimentată, ținându-se cont de toate indicațiile și folosindu-se echipamente de cea mai înaltă calitate, un implant dentar poate rezista o perioadă de 25 de ani sau chiar mai mult și nu este nevoie să fie înlocuit, nici după mulți ani.

Desigur, multe în acest caz depind de pacient însuși, adică obiceiuri de îngrijire zilnică și controale regulate la dentist. La fel ca la dinții sănătoși, tartrul dentar se poate acumula pe implanturi, ceea ce poate deteriora osul din jurul implantului.

Este sigur tratamentul cu implant dentar?

Tratamentul cu implant are o rată de succes confirmată în 95% din cazuri. Se estimează că procentul de implanturi care nu sunt acceptate de organism este de doar 5%, iar acest lucru se aplică cel mai adesea cazurilor în care au de-a face cu o stare proastă a osului în locul implantării sau cu boli cronice precum diabetul, care împiedică vindecarea corectă. Fumătorii pot întâmpina și ei anumite dificultăți legate de procesul de vindecare, însă și în cazul acestora rata de reușită este foarte mare.

Prin urmare, se poate afirma cu toată certitudinea că implantarea este o procedură sigură. Cu toate acestea, merită să îți amintești că siguranța tratamentului cu implant depinde de buna pregătire a stomatologului și aparatura pe care acesta o are la îndemână motiv pentru care este atât de important să alegi o clinică stomatologică bună.

Ce boli pot împiedica plasarea unui implant dentar?

Nu sunt multe boli care descalifică un pacient de la această intervenție. Uneori este imposibil să se realizează implantul dacă pacientul suferă de diabet nestabilizat, parodontită, carii netratate sau de tulburări de coagulare a sângelui.

De asemenea, dentistul ar trebui să știe ce medicamente sunt luate de pacienți înainte de intervenție, în timpul intervenției și pe durata procesului de vindecare, deoarece efectele secundare ale acestora pot influența procesul de vindecare. O discuție deschisă va permite medicului să planifice procesul optim de tratament. Cu toate acestea, nu este recomandabil să se introducă implanturi dentare la copiii și adolescenții care încă dezvoltă țesuturi osoase. Pacientul eligibil pentru implant dentar ar trebuie să aibă peste 20 de ani adică procesul de formare a țesutului osos să fie încheiat.

Cât trebuie așteptat între momentul pierderii dintelui și introducerea unui implant dentar?

Implantarea se face cel mai bine imediat după extracția dintelui, dar trebuie îndeplinite anumite condiții. De exemplu, creasta alveolară ar trebuie să fie de calitate, să aibă dimensiune corespunzătoare și să nu necesite suplimentare cu material de grefă osoasă.

Dacă substratul pentru implant necesită reconstrucție osoasă, după o astfel de procedură trebuie să treacă o perioadă de 3-6 luni în care osul este integrat cu materialul de grefă osoasă. Apoi, diagnosticul radiologic și evaluarea stării bazei osoase vor fii necesare. Numai atunci este posibilă efectuarea procedurii.

Procesul de integrare a implantului în os durează de la 3 la 6 luni și după acest timp se pune o coroană pe implantul înșurubat. Este de remarcat faptul că implantarea poate fi efectuată chiar și la câțiva ani după extracția dintelui, dar trebuie precedată de reconstrucția osoasă ghidată.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.