Inconștiență sau incompetență? Clotilde Armand pune în pericol viețile bucureștenilor!
În goana disperată după imagine și like-uri, ca să mascheze sub diverse aparențe incompetența, Clotilde Armand continuă nu doar să încalce legile și să sfideze bunul simț, ci să pună în pericol viața bucureștenilor din Sectorul 1 și nu numai. Astfel, Evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 și 28 mai, s-a desfășurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securității la incendiu. Este constatarea oficială a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Dealul Spirii, care, în urma controlului de specialitate la adresa Piața Amzei nr. 13, Sector 1, a constatat nereguli majore.
Faptul că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit în cei aproape 3 ani de mandat să obțină autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru Piața Amzei, astfel încât să se desfășoare în siguranță evenimente frumoase precum Romanian Design Week 2023, este cu adevărat o rușine administrativă la nivelul întregii capitale.
Au fost aplicate sancțiuni conform legii, dar acest lucru nu poate compensa riscul asumat.
Mai mult decât atât, primarul Sectorului 1 a încălcat legislația în ceea ce privește administrarea bunurilor proprietate publică, organizând evenimentul fără acordul Consiliului Local, așa cum prevedea legea. Consilierii locali PNL nu ar fi permis niciodată punerea în pericol a cetățenilor.
Mai ales că, în trecut, la solicitarea consilierului PNL Sector 1 Dan Podaru de a organiza în același imobil organizarea unei expoziții de sculptură, motivul refuzului a fost chiar faptul că imobilul nu este autorizat din punct de vedere al securității la incendiu. Astfel, Dan Podaru, consilier PNL Sector 1, a solicitat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență “Dealul Spirii”, informații despre evenimentul RDW 2023 – dacă are aviz de securitate la incendiu și dacă îndeplinește toate condițiile de siguranță pentru cetățeni. Răspunsul este cât se poate de clar: NU.
Clotilde Armand nu s-a mai împiedicat de acest detaliu, ignorând cu bună știință pericolele aferente și refuzând să învețe din lecțiile dure ale trecutului. Noi nu am uitat că incendiile devastatoare din clădiri care nu aveau aviz ISU au generat adevărate drame, precum cazul Colectiv. Și nu putem accepta ca astfel de situații să se repete. Cetățenii Sectorului 1 merită să se simtă în siguranță și să aibă încredere în autorități. PNL Sector 1 va continua să lupte pentru siguranța comunității.
PNL Sector 1 îi solicită public primarului Armand să informeze cetățenii sectorului 1 care este cuantumul amenzilor primite (ce vor fi plătite tot din banii noștri), care sunt măsurile urgente pentru obținerea autorizațiilor și, mai ales, CINE RĂSPUNDE PENTRU ACEST HAOS?