Record de candidați la admiterea la UMF „Carol Davila” din București!

Numărul candidaților înscriși la concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a atins în acest an un nou record. Pentru ocuparea celor 1.625 de locuri scoase la concurs, dintre care 1.245 – finanțate de la bugetul de stat, iar 380 – cu taxă, în 2023 s-au înscris 3.844 de candidați, în creștere cu 347, comparativ cu anul precedent.

Tot mai mulți studenți fug de chirurgie şi aleg specializările mai bănoase. Absolvenții de liceu au susținut, duminică, examenul de admitere la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, iar mulți dintre ei au ieșit bucuroși din sala de concurs.

Adriana Maria se află printre tinerii care au reușit să obțină o notă extraordinar de bună la examen care îi asigură un loc fruntaș la buget. Fata a dezvăluit că s-a pregătit trei ani pentru admiterea la medicină din acest an, unde a obținut 97 de puncte. Chiar dacă este olimpică și a fost admisă la o facultate de medicină din Franța, tânăra vrea să rămână în România.

„Am dat la medicină generală și am luat 97 de puncte. M-am pregătit foarte mult, multă muncă. Sunt și olimpică, iar eu eram admisă și în Franța, la medicină. Am tot dat examene la biologie, la olimpiada națională. M-am pregătit ani de zile. A fost multă muncă și mi-am sacrificat liceul, dar am reușit. Este greu de zis ce voi alege, dar cred că optez pentru București pentru că este țara mea și vreau să fac o schimbare aici. Vreau să evoluez alături de familie, de prieteni și cred că este un centru universitar foarte bun și este o alegere extraordinară să vin aici. Aș vrea să ajung chirurg pentru că este o muncă minuțioasă, trebuie să fii foarte competitiv și cred că am abilitățile necesare și sunt dispusă să muncesc foarte mult”, a declarat viitoarea studentă la medicină.

În ciuda faptului că la toate facultățile de medicină din țară a fost bătaie pe locurile scoase la concurs viitorii studenţi fug de chirurgie şi aleg specializările mai bănoase. La mare căutare au fost în acest an stomatologia, chirurgia plastică sau dermatologia.

”Din păcate s-au schimbat doleanţele lor. Înainte, când eram eu rezident se mergea pe chirurgie, actualmente se merge pe radiologie, endocronologie, dermatologie. Noi în afară de comunicare şi de a le prezenta modul în care se lucrează în ţară, mai ales acolo unde fac practica, nu avem pârghii ca să îi determinăm noi să rămână în ţară. Marea majoritate dau rezidenţiatul în ţară, foarte puţini se duc să dea rezidenţiatul în alte părţi ale lumii. Mai pot pleca după ce dau rezidenţiatul, unii pleacă în timpul rezidenţiatului”, a declarat Viorel Jinga, rector UMF.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.