Premierul Ciolacu îi pune la punct pe Drulă&co: „În viitorii 5-7 ani, trebuie să finalizăm încă 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres!”

Șeful Executivului, Marcel Ciolacu, a declarat că, până la finalul anului viitor, va exista o perspectivă mult mai clară în ceea ce privește construirea mai multor kilometri de autostradă și drum expres în România.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că, până la sfârşitul anului viitor, există „o perspectivă clară” să fie construiţi încă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres, iar în următorii 5-7 ani alţi 1.000 de kilometri.

Prim-ministrul Ciolacu a vorbit, într-o conferință de presă, despre infrastructura țării ce urmează ca în următorii ani să se dezvolte mult mai mult ca până acum, ritmul construcțiilor urmând să fie accelerat.

„Creşterea economică a României pe primul trimestru, mică cât a fost: 0,1%, a fost pe investiţii. Şi avem investiţii în transporturi, unde trebuie să recunoaştem că s-au deblocat marile şantiere în ultima perioadă, în ultimii doi ani de zile, şi s-a intrat într-un ritm, avem în sfârşit prima mie de kilometri şi până la sfârşitul anului viitor există o perspectivă clară de încă 250 de kilometri, asta vorbim numai de rutier. În viitorii 5 – 7 ani, categoric, trebuie să finalizăm încă 1.000 de kilometri”, a declarat Marcel Ciolacu, la conferinţa de lansare a proiectului „RO 3.0. Viziunea Viitorului”, potrivit Agerpres.

El a făcut referire şi la Metrorex: „În sfârşit, schimbăm garniturile de la Metrorex. Asta înseamnă PNRR şi asta înseamnă un plan bine stabilit”.

Premierul Marcel Ciolacu a mai declarat că nu poate primi informaţii financiare prea repede repede și nu poate fi atât de eficient şi să ia deciziile care se impun, în timp real, pentru că nu are digitalizare la ANAF. Soluția lui este modernizarea sistemului și eficientizarea procesului de colectare a taxelor și impozitelor. Șeful Executivului susține că nu poate cunoaște toate cifrele din sistem, fiind necesară eficientizarea și digitalizarea ANAF-ului.

„Nu pot vedea unde se risipesc banii în sistem”, a spus premierul, afirmând că statul român trebuie să combată evaziunea fiscală, să fie mult mai eficient în colectare şi toată lumea să-şi plătească impozitele, iar asta înseamnă digitalizarea ANAF-ului.

„Toate măsurile pe care le-am luat, unele discutate, comentate, am anunţat foarte clar, nu vor afecta oamenii de rând, au fost luate şi ca să închidem exerciţiul financiar trecut, fiindcă trebuia să venim cu o cofinanţare de 15%. (..) Ultimul exerciţiu financiar l-am închis la 54%, în plăţi directe, în anul respectiv, vom închide la peste 90%, este pentru prima oară în România”, a spus premierul Ciolacu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.