Nicușor Dan nu se teme de Gabriela Firea: A fost un primar foarte slab, dar nu a fost un om acolo, a fost un partid, care a dus o politică de târguri, de spoială!
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri seara că principalul său contracandidat la alegerile locale din 2024 va fi cu siguranţă de la PSD, indiferent cine va fi acea persoană, deoarece această formaţiune politică are „un electorat stabil”.
El a susţinut, într-o emisiune la Digi 24, că nu îi este teamă să o aibă drept contracandidat, anul viitor, pe Gabriela Firea, fost edil general al Bucureştiului.
„Nu îmi este frică de nimeni. (…) A fost un primar foarte slab, dar nu a fost un om acolo, a fost un partid, care a dus o politică de târguri, de spoială, de orice, numai lucruri serioase nu”, a afirmat primarul Capitalei.
Nicuşor Dan a spus că, din punct de vedere politic, este un independent şi „foarte greu să se schimbe ceva” până la viitoarele alegeri. „Sunt două paliere, palierul administrativ şi palierul politic. Pe partea administrativă eu sunt foarte optimist că această coaliţie administrativă între PNL, USR şi mine, la care s-a adăugat PMP, o să continue până la sfârşitul acestui mandat, pentru că am promis nişte lucruri şi trebuie să le facem împreună, aici sunt foarte optimist. Pe partea politică suntem în perioada în care urmează un an electoral, cu patru rânduri de alegeri, fiecare partid îşi face propria strategie, eu sunt un independent, (…) în politică nu spui niciodată niciodată, dar până la alegerile locale de peste mai puţin de un an foarte greu să se schimbe ceva”, a afirmat Nicuşor Dan.
Primarul general a explicat opţiunea sa pentru calitatea de independent prin faptul că în Bucureşti sunt două „partide mijlocii”, de ordinul a 20% fiecare, şi este forate greu ca o formaţiune politică să voteze candidatul celeilalte, în condiţiile în care urmează alegeri parlamentare.
El a precizat că nu intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale, deoarece are de rezolvat probleme ale Bucureştiului.