Dieta DASH rămâne cea mai bună dietă!

Dieta DASH, bogată în legume, cereale integrale şi produse lactate cu conţinuturi scăzute de grăsimi, a ocupat primul loc în topul general al celor mai bune diete din lume pentru al cincilea an consecutiv, depăşind dieta Weight Watchers şi dieta mediteraneană, informează Reuters.

Dieta DASH, care determină o scădere a tensiunii arteriale fără administrarea de medicamente, a fost aleasă de un grup de experţi în sănătate drept cea mai bună dietă pentru persoanele diagnosticate cu diabet şi, totodată, cea mai bună soluţie pentru o alimentaţie sănătoasă, după cum a anunţat, marţi, publicaţia americană News & World Report.

În schimb, Weight Watchers şi-a păstrat primul loc în topul specializat al celor mai bune diete ce vizează scăderea în greutate, fiind urmată de dieta slab calorică HMR (Healthy Management Resources), ce constă într-un plan de înlocuire a alimentelor care îngraşă. Pe locul al treilea în acest top s-a clasat dieta Jenny Craig, care se bazează pe alimentele preparate în casă cu scopul de a elimina kilogramele în exces.

Dieta TLC (Therapeutic Lifestyle Changes), care a fost concepută pentru a scădea concentraţiile de colesterol, a ocupat locul al doilea în topul general al dietelor. Locul al treilea a fost ocupat, la egalitate, de dieta mediteraneană, dieta Weight Watchers şi dieta Mayo Clinic.

La polul opus al clasamentului, pe ultimul loc, s-au clasat dieta Paleo, care se concentrează pe carne, peşte şi legume, şi dieta Dukan în patru paşi.

Dieta Weight Watchers, care se bazează pe un sistem de puncte atribuite alimentelor, dieta Jenny Craig şi dieta mediteraneană, care are la bază consumul de legume şi uleiul de măsline, sunt considerate dietele cel mai uşor de urmat.

Alături de DASH, dietele TLC şi mediteraneană au fost desemnate cele mai bune la categoria „alimentaţie sănătoasă”.

Un grup de 24 de experţi în diete, nutriţie, obezitate, maladii cardiace, diabet şi psihologie alimentară a analizat 35 de regimuri alimentare pentru a alcătui această listă anuală publicată de News & World Report.

Dieta DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension) este un tip de dietă promovat de National Heart, Lung and Blood Institute din Statele Unite ale Americii, parte din National Institutes of Health, o agenţie guvernamentală din Departamentul american pentru sănătate şi servicii sociale, cu scopul de a preveni şi controla hipertensiunea. Dieta DASH este bogată în fructe, legume, cereale integrale şi produse lactate sărace în grăsimi. Ea include şi carne de vită, porc, pui şi peşte, nuci şi seminţe, dar şi cantităţi foarte mici de alimente şi băuturi îndulcite cu zahăr, carne roşie şi grăsimi adăugate.

În afara efectelor sale pozitive asupra tensiunii arteriale, dieta DASH a fost concepută pentru a oferi publicului general o abordare echilibrată în privinţa obiceiurilor alimentare. Dieta DASH este recomandată de Departamentul american pentru agricultură, care o consideră unul dintre „planurile alimentare ideale” pentru cetăţenii americani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.