Laura Codruța Kovesi vrea un buget mai mare!

Laura Codruţa Kovesi cere un buget mai mare pentru a lupta împotriva grupurilor de crimă organizată care prosperă prin furtul banilor UE.

Comisia Europeană, Parlamentul European şi alte instituţii ale UE au ezitat să trimită notificări ale unor potenţiale cazuri de fraudă către EPPO, parchetul european condus de Laura Codruţa Kovesi. De asemenea, aceste instituţii contestă estimările ridicate ale lui Kovesi în ceea ce priveşte fraudele şi acuză că a folosit standarde diferite, scrie site-ul de investigaţii Follow the Money. Într-un interviu, procurorul-şef european, care cere un buget mai mare pentru instituţia sa, le dă replica şi arată că este timpul ca aceştia să devină realişti.

Laura Codruţa Kovesi cere un buget mai mare pentru a lupta împotriva grupurilor de crimă organizată care prosperă prin furtul banilor UE.

Noua instituţie a UE a început să investigheze şi să intenteze urmăriri penale pentru abateri cu fonduri UE în iunie 2021. Sunt analizate sute de cazuri legate de banii UE cheltuiţi în statele membre fie sub formă de subvenţii agricole, fie sub formă de granturi din fondul de redresare post-Covid, dar şi infracţiuni cu fonduri UE, inclusiv fraude vamale şi cu TVA.

Parchetul European a deschis 1.371 de noi anchete numai în 2023, cu un prejudiciu estimat la nu mai puţin de 12,3 miliarde de euro, potrivit raportului său anual publicat recent. EPPO are sediul la Luxemburg, dar are birouri şi în celelalte 21 de ţări participante.
În timp ce EPPO îşi intensifică activităţile, numărul de cazuri care ajung în etapele următoare – 139 de inculpări în 2023 şi 48 de condamnări – este încă scăzut. Dar cifrele transmit un mesaj clar: este abia un început, scrie Follow the Money.

„Procurorul-şef european Laura Kövesi a demonstrat că nu se teme să lupte împotriva fraudei şi a corupţiei până la cele mai înalte niveluri la Bruxelles şi în capitalele UE. De când s-a înfiinţat Parchetul European, în urmă cu doar câţiva ani, ea a provocat o adevărată agitaţie. (…) Kövesi, în vârstă de 50 de ani, este obişnuită să se confrunte cu rezistenţa. Între 2013 şi 2018, ea a fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România, unde a condus o campanie de reprimare a elitei corupte a ţării. (…). La vârsta de 33 de ani, a fost prima femeie din România care a ocupat funcţia de procuror general. Mai mult de un deceniu mai târziu, în 2019, ţările UE au numit-o în funcţia de prim procuror-şef european”, explică articolul publicat de platforma independentă de investigaţii în preambulul interviului cu Kovesi.

Întrebată dacă a fost surprinsă de numărul uluitor de cazuri de fraudă şi corupţie, Kovesi a spus că nu şi a explicat că încă de la început instituţia pe care o conduce a fost bugetată deficitar şi nerealist, dând în acest sens exemplul fraudelor de care ştia că au fost semnalate numai în România.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.