Apel pentru scriitori – proiect european CELA
Proiectul european CELA – Connecting Emerging Literary Artists, prin partenerii români implicați, Muzeul Național al Literaturii Române Iași / FILIT, AER – Asociația Editorilor din România și ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari, caută scriitori de limba română aflați la început de carieră.
Connecting Emerging Literary Artists (CELA) este un proiect de dezvoltare de aptitudini co-finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Proiectul are o durată de patru ani și se adresează traducătorilor literari și scriitorilor aflați la început de carieră din 11 țări europene (10 limbi), care vor beneficia de formare și promovare prin intermediul unui program de masterclass-uri, traduceri, mentorat, prezentări și întâlniri de networking cu întreaga echipă europeană.
CELA urmărește să ofere creatorilor literari din piețe editoriale europene mici posibilitatea de a-și construi o carieră internațională, de a atrage un public din cât mai multe țări și de a-și dezvolta competențele profesionale.
Pentru cea de-a treia ediție a proiectului CELA, suntem în căutare de 3 scriitori la început de drum, care vor face parte din proiect în perioada septembrie 2024 – decembrie 2025.
Ce se oferă:
- traducerea unui fragment din cel mai recent volum, în 10 limbi europene;
- publicarea fragmentului tradus pe site-ul CELA și pe alte platforme literare europene;
- 2 masterclass-uri internaționale online pe teme relevante pentru formarea profesională;
- program de mentorat;
- portofoliu de prezentare – fotografie profesionistă și scurtă biografie;
- 1 întâlnire de lucru cu echipa națională a proiectului, organizată în orașul Iași, România;
- 1 întâlnire de lucru în orașul Torino, Italia (29 ianuarie – 2 februarie 2025);
- participarea, împreună cu traducătorul, la un festival de literatură, într-una din țările partenere în proiect, pentru a promova volumul din care face parte fragmentul tradus;
- acces la o comunitate internațională de peste 300 de scriitori, traducători și organizații literare din Europa.
Ce se cere:
- să fiți autor de lucrări de proză (ficțiune și non-ficțiune) în limba română;
- să fi publicat minimum 1 și maximum 3 lucrări de proză (ficțiune și non-ficțiune) la o editură națională recunoscută;
- lucrările publicate să nu fi fost traduse în mai mult de o limbă străină din cele participante în proiect (spaniolă, neerlandeză, italiană, bulgară, cehă, polonă, slovenă, ucraineană, bulgară, sârbă);
- să fi urmat, de preferință, cursuri de literatură și/sau scriere literară și să aveți abilități de scriere, experiență și expertiză în acest sens;
- disponibilitatea de a acorda prioritate participării în cadrul proiectului, de a aloca timp activităților prezentate și de a menține comunicarea cu organizațiile partenere și ceilalți participanți (limba de comunicare în proiect este limba engleză).
Participarea la proiect nu presupune costuri, însă presupune îndatoriri.
CELA acoperă costurile de călătorie, cazare și masă pentru activitățile cu prezență fizică.
Candidatura va trebui să conțină 3 documente:
- CV relevant și actualizat (maximum o pagină A4) care să cuprindă obligatoriu: numele complet, detaliile de contact, orașul în care locuiți / lucrați în acest moment și informații relevante despre pregătirea și activitatea ca scriitor (vă rugăm să adăugați linkuri, unde e cazul, pentru traduceri sau articole publicate);
- O scrisoare de motivație (maximum o pagină A4) în care să explicați de ce considerați că sunteți un candidat potrivit pentru CELA și ce doriți să obțineți de pe urma acestei experiențe;
- Un fragment din cea mai recentă lucrare de proză / carte în limba română (maximum 2.500 de cuvinte), pe care îl considerați a fi cel mai reprezentativ.
Așteptăm mesajele dumneavoastră cu titlul Apel pentru scriitori – proiect CELA pe adresa muzeul.literaturii@gmail.com, având anexate documentele solicitate mai sus, în format pdf.
Termen limită: 24 mai 2024
Pentru întrebări sau lămuriri suplimentare, vă rugăm să ne scrieți pe adresa muzeul.literaturii@gmail.com sau să consultați site-ul www.filit-iasi.ro.
Un juriu format din organizatorii de proiect, alumni CELA și scriitori, va selecta cei 3 autori care vor participa la prima parte a proiectului CELA, pe baza criteriilor menționate mai sus.
Jurizarea va avea loc în perioada 25-29 mai 2024, iar rezultatele vor fi comunicate în data de 30 mai 2024 pe site-ul www.filit-iasi.ro.
Nu îndepliniți criteriile de selecție în momentul de față? Un nou apel pentru scriitori este programat pentru toamna anului 2025. Pentru mai multe informații vă puteți abona la newsletter-ul CELA.
Realizarea proiectului este posibilă prin depunerea de cereri de finanțare elaborate și munca dedicată a tuturor organizațiilor partenere:
Fundația Next Page (Bulgaria)
Book Arsenal (Ucraina)
deBuren(Belgia)
Passa Porta (Belgia)
Scuola Holden (Italia)
Krakow Festival Office (Polonia)
Muzeul Național al Literaturii Române Iași / FILIT (România)
KROKODIL (Serbia)
GOGA (Slovenia)
Escuela de Escritores (Spania)
Czech Literary Centre (Republica Cehă)
Wintertuin (Țările de Jos) – instituția coordonatoare de proiect
Fiecare organizație va selecționa o echipă de scriitori și traducători, care vor fi colegii dumneavoastră de proiect. În total, veți alcătui o comunitate de 165 de creatori literari internaționali.
Doriți să participați? Vă încurajăm să ne trimiteți candidatura cât mai curând!
CELA se orientează după principii de incluziune și își propune să aleagă participanți reprezentativi pentru diversitatea societăților în care trăim.