Ponta îl „spulberă” pe Iohannis: S-a dus la Biden să obţină funcția de secretar general al NATO şi a plecat cu promisiunea de a dona sistemul Patriot!

Victor Ponta l-a criticat vehement pe președintele Klaus Iohannis pentru prestaţiile acestuia în relațiile internaționale. Fostul prim-ministru al României a spus că preşedintele României s-a dus la Joe Biden să obțină funcția la NATO și a plecat cu promisiunea de a dona sistemul Patriot!

„S-a dus la Biden să obţină funcția la NATO şi a plecat cu promisiunea de a dona sistemul Patriot”, a mai spus liderul Pro România. Victor Ponta a sugerat că, spre deosebire de majoritatea politicienilor care încearcă să echilibreze interesele interne cu cele internaționale, Klaus Iohannis pare să fie mai puțin preocupat de aspectele din ţară. În schimb, președintele se concentrează pe obținerea sprijinului liderilor occidentali, mai ales în contextul apropierii de finalul mandatului său. Mai mult, fostul premier a subliniat percepția că şeful statului este dezinteresat de problemele interne, punând accent pe relațiile externe.

„Eu chiar cred că îl apreciază americanii, europenii, pe Klaus Iohannis. Pentru că pentru un om politic, de oriunde ar fi el, primul lui gând este să nu-i supăr pe ăștia ai mei, pe cei care m-au pus președinte, și să mă pun bine și cu cei din afară. Klaus Iohannis nu are gândul ăsta”, a spus Victor Ponta la emisiunea lui Marius Tucă, transmisă de Gândul.

Discuția s-a axat și pe recenta vizită a președintelui român la Casa Albă, unde, conform lui Victor Ponta, ar fi cerut sprijin pentru obținerea unei funcții de secretar general al NATO. În schimb, ar fi primit o cerere din partea președintelui SUA pentru a furniza Ucrainei un sistem de rachete Patriot.

„Deci el s-a dus la Biden și a zis: „Domnul Biden, am venit să mă puneți secretar general NATO!”. Domnul Biden nu știu dacă aude bine sau nu. Și i-a zis: „Dragă Klaus, mă bucur că ai venit, că vreau să dai un Patriot!”. Cum a rămas? Cum a zis Biden”, a continuat Victor Ponta.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.