Creștere alarmantă a cazurilor de pneumonie
Tot mai multe cazuri de pneumonie sunt raportate în aceste zile de unităţile medicale din diferite judeţe ale României. Cei mai afectați sunt copiii și persoanele vârstnice.
Explozie de cazuri de pneumonie în România. În Mehedinți, au fost înregistrare în ultima săptămână peste 1.000 de infecții respiratorii acute. Reprezentanții DSP spun că, în ultima perioadă, foarte mulți copii s-au prezentat la spital.
De asemenea, sezonul de supraveghere a gripei și infecțiilor respiratorii a început şi în județul Sibiu, unde s-au înregistrat peste 1.600 de cazuri de răceală și aproape 300 de pneumonii. Cele mai afectate grupe de vârstă sunt 5-14 ani și 15-49 ani. De asemenea, au fost raportate 41 de internări, dintre care 24 au fost la sugari între 0-1 an. În aceeași săptămână, s-au înregistrat 275 de cazuri de pneumonie și primul caz de gripă, care a necesitat internare, dar nu a fost confirmat în laborator.
În Braşov au fost raportate aproape 2.000 de infecții respiratorii pe parcursul săptămânii, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică, cu aproape 600 mai multe față de săptămâna anterioară. De aemenea, au fost înregistrate şase cazuri de gripă pe baza simptomelor, față de 44 înregistrate în săptămâna anterioară. În schimb, au fost mai multe cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, peste 1.600, și pneumonii, peste 350. Dacă în cazul gripelor nu au fost spitalizări, 87 de pacienți cu pneumonie au avut nevoie de îngrijiri spitalizate, iar 25 de persoane cu viroze respiratorii au fost internate.
În Botoşani, zeci de persoane au fost internate în spital în ultima săptămână după ce au fost diagnosticate cu pneumonie. Potrivit statisticilor, în intervalul 7-13 octombrie, 262 de persoane au fost diagnosticate în judeţ cu această boală, iar 95 dintre acestea au avut nevoie de internare pentru a-şi reveni. Cea mai afectată categorie de vârstă a fost 15-49 ani, 87 de copii fiind diagnosticaţi cu pneumonie. 15 dintre aceştia au rămas în spital.
Pneumonia reprezintă inflamaţia acută a plămânilor cauzată de o infecţie. Multe microorganisme pot provoca pneumonie, incluzând bacterii, virusuri sau fungi. Agentul patogen variază în funcţie de vârsta pacientului, de mediul în care a apărut pneumonia şi de o serie de alţi factori care ţin de pacient. Simptomele cele mai frecvente sunt: febră, frisoane, tuse cu producere de sputa şi dificultatea în respiraţie (dispnee).
Spălarea frecventă a mâinilor, evitarea zonelor aglomerate sau utilizarea măștilor, precum și evirarea contactului cu persoanele bolnave sunt măsuri care pot preveni răspândirea infecțiilor respiratorii. Medicii spun că imunitatea scăzută este un factor important și la care oamenii trebuie să fie atenți.