Decizie așteptată a UEFA. România învinge la „masa verde” Kosovo cu trei la zero!
UEFA a anunţat, miercuri, 20 noiembrie 2024, decizia luată de Comisia de Disciplină în cazul meciului România – Kosovo, abandonat în minutul 90+5, la scorul de 0-0, după ce oaspeţii au ieşit de pe teren! Verdicul este 3-0 pentru „tricolori”, care termină, astfel, grupa cu victorii pe linie, şase din şase!
„Se declară meciul din Liga Națiunilor dintre România și Kosovo dintre România și Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, ca fiind pierdut de către Federația de Fotbal din Kosovo, pentru că partidă nu a fost jucată în totalitate”, se arată în decizia UEFA. Kosovo pot ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). De asemenea, Federația de Fotbal din Kosovo a primit o amendă de 6.000 de euro pentru conduita necorespunzătoare a echipei sale.
România acumulează, astfel, 18 puncte în Grupa 2 a Ligii C Ligii Națiunilor și, pe lângă promovarea în Liga B, este sigură că va face parte din urna a doua la tragerea la sorți pentru preliminariile CM din 2026. Tragerea va avea loc pe 13 decembrie 2024.
România – Kosovo 3-0. FRF va fi nevoită să achite nu mai puțin şase amenzi, în valoare totală de 77.500 de euro:
- 30.000 de euro pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare nepotrivite pentru un eveniment sportiv;
- 9.000 de euro pentru aruncarea cu obiecte;
- 4.500 de euro pentru aprinderea artificiilor;
- 8.000 de euro pentru utilizarea laserului;
- 12.500 de euro pentru provocarea unei tulburări în timpul imnurilor naționale;
- 14.000 de euro pentru blocarea căilor publice.