Dublu transplant renal pediatric realizat cu succes la Institutul Clinic Fundeni
Două noi începuturi. Două noi șanse la viață pentru doi copii incluși în programul de hemodializă. Marți, 15 iulie, în cadrul Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni din București, Alexandra (13 ani) și Eric (10 ani) au trecut cu succes printr-o intervenție chirurgicală de transplant renal. Fiecare dintre ei a primit câte un rinichi sănătos, ambele grefe provenind de la un donator pediatric aflat în moarte cerebrală.
Potrivit echipelor medicale de la I.C. Fundeni, evoluția postoperatorie a celor doi copii este favorabilă. Funcția renală este în curs de restabilire la parametri optimi, iar prognosticul medical este unul pozitiv, cu perspective reale de reintegrare completă în activitățile cotidiene.
„Chiar și atunci când o tragedie devastează sufletele oamenilor, prin pierderea propriului copil, spiritul dăruirii și al dragostei pentru viață, poate transforma lacrimile suferinței, în lacrimi de bucurie pentru alți semeni aflați în suferință, în cazul acestui dublu transplant pediatric realizat cu succes la începutul acestei săptămâni la I.C.Fundeni putând reafirma că actul de donare de grefe umane rămâne un act suprem de voință, înțelegere și empatie prin care alte destine își recapătă cursul firesc al vieții. De aceea, atât în nume personal, în numele echipelor medicale implicate în cele două proceduri de transplant renal, cât și în numele receptorilor și al aparținătorilor acestora, îndrept cu pioșenie, recunoștință și compasiune, sincere gânduri de mulțumire către familia greu încercată a micuțului donator” a declarat Academician Ioanel Sinescu, Șeful Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Echipa medicală care a participat la intervenții, reunită din specialiștii Institutului Clinic Fundeni și Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, a fost formată din:
Echipa-chirurgicală:
Conf. Dr. Cătălin Baston, Dr. Mircea Andriescu, Dr. Cătălin Chiriac Babei, Dr. Silviu Mărgăriți, Dr. Ionuț Manea, Dr. Lucas Discalicau, Dr. Mircea Strâmbu, Dr. Olivia Stanciu, Dr. Flavio Matuzzi, Dr. Pavel Vișinescu, Dr. Ioana Popa
Anestezie–Terapie-Intensivă(ATI):
Dr. Iulia Mitroi, Dr. Andreea Dumitrescu
Echipa-nefrologică:
Dr. Corina Țincu, Dr. Ovidiu Limoncu, Dr. Cristina Stoica, Dr. Florina Badea, Dr. Lucia Mocanu
Imunologie:
Prof. Dr. Ileana Constantinescu

