Patronul Clubului Colectiv ar putea fi eliberat din închisoare!

Paul Cătălin Gancea, unul dintre patronii Colectiv, care a primit cea mai mică pedeapsă după incendiu, va fi eliberat din închisoare. Instanța a decis că aceasta poate cere liberarea condiționată începând cu 1 ianuarie 2026.

În 30 octombrie 2015 un incendiu puternic a izbucnit în clubul Colectiv. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”. În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, alți 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale.

În urma unui proces care a durat ani de zile, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, sector pe raza căruia se afla clubul Colectiv, a fost condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare. Primarul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. A fost eliberat un an și o lună mai târziu, la 21 iunie 2023, și repus în funcția de primar.

În acelaşi dosar, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare (la instanţa de fond, cei trei primiseră câte 11 ani şi 8 luni):

* Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni de închisoare;

* Costin Mincu – 8 ani de închisoare;

* Alin George Anastasescu – 11 ani şi 8 luni de închisoare.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.