Ucraina refuză să se retragă din Donbas. Planul american de pace, blocat!

Vladimir Putin îl primește marți pe emisarul lui Trump, după ce ucrainenii au refuzat, duminică, să accepte o retragere din Donbas.

Emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, are planificată marți după-amiaza o întrevedere cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova, pentru a continua discuțiile asupra planului american de pace în Ucraina, relatează Agerpres, care citează un anunț făcut luni de Kremlin.

„Întrevederea cu Witkoff este prevăzută pentru marți, în a doua parte a zilei”, a confirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse.

Vizita lui Witkoff în Rusia urmează negocierilor de duminică desfășurate în Florida între delegațiile americană și ucraineană și calificate drept „productive” de secretarul de stat american Marco Rubio.

Șeful diplomației americane a avertizat însă că „mai este mult de lucru” pentru a se ajunge la un acord.

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a calificat drept „crucială” pentru Ucraina săptămâna ce tocmai a început. Luni, președintele francez Emmanuel Macron l-a primit la Elysee pe omologul ucrainean Volodimir Zelenski.

Presa internațională amintește că Zelenski se află sub o puternică presiune americană pentru a semna un acord de încetarea a luptelor în condiții care până acum se arată favorabile Rusiei, în timp ce guvernul său este zguduit de un grav scandal de corupție.

Duminică, președintele american Donald Trump a declarat că Ucraina nu este într-o poziție de forță din cauza acestui scandal, în urma căruia Zelenski a fost nevoit să forțeze demisia lui Andrii Iermak, principalul său consilier și persoana care, până recent, conducea negocierile cu SUA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.