Maria Grapini intervine ferm în sprijinul unui grup de români blocați în Dubai. Eurodeputatul S&D, scrisori deschise adresate atât președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și premierului Bolojan!

Europarlamentarul Maria Grapini a reacționat prompt la scrisoarea primită de la un grup de români care i-au solicitat, prin reprezentantul acestora, sprijinul în contextul situației dificile în care se află acesta în Dubai. Imediat, eurodeputatul Grapini a transmis scrisori atât președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și premierului Bolojan, solicitându-le să intervină de urgență pentru a rezolva această situație extrem de gravă.

Concret, Maria Grapini le-a adus în atenție, cu caracter de urgență, celor doi oficiali, european respectiv român, situația unui grup de cetățeni români care se află, în prezent, blocați în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în urma deteriorării situației de securitate din regiune și a perturbării transportului aerian comercial.

Maria Grapini a precizat că, potrivit informațiilor primite, grupul este format din 37 de cetățeni români, dintre care opt copii, iar mai multe persoane suferă de afecțiuni medicale grave, inclusiv diabet și insuficiență renală. În condițiile actuale, susține eurodeputatul S&D, posibilitățile lor de a părăsi regiunea sunt extrem de limitate, iar situația devine tot mai dificilă.

Având în vedere prezenta minorilor și a persoanelor vulnerabile din cadrul acestui grup,  eurodeputatul umanist i-a solicitat premierului Bolojan să dispună, prin instituțiile competente ale statului român, sprijinul necesar pentru identificarea și implementarea, în cel mai scurt timp posibil, a unei soluții sigure de evacuare sau repatriere.

În prezent, a conchis Maria Grapini, grupul este cazat la Hotel Byblos din Dubai și este disponibil pentru a furniza orice informații suplimentare necesare autorităților romane pentru clarificarea și soluționarea acestei situații.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.