Ciprian Ciucu pune tunurile pe Nicușor Dan
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a criticat luni modul în care președintele Nicușor Dan gestionează actuala criză politică, afirmând că era nevoie de „mai multă fermitate” din partea șefului statului pentru a preveni escaladarea tensiunilor din coaliția de guvernare.
Ciprian Ciucu a făcut aceste declaraţii după ce 5.000 de membri PSD au fotat în proporţie covârşitoare, 97,7%, pentru retragerea spijinului politic acordat până acum premierului Ilie Bolojan, ca parte din coaliţia de guvernare.
Întrebat dacă președintele ar fi putut preveni actuala criză, liderul liberal a indicat că ar fi fost necesare demersuri mai ferme, inclusiv în plan informal.
„Nu știu dacă putea să oprească (n. red. – Nicușor Dan). Mi-aș fi dorit ca măcar în cadru privat, pentru că știu că vorbește destul de des cu domnul Grindeanu, să-i fi transmis acest lucru. Domnul președinte Nicușor Dan s-a folosit foarte mult în campanie de numele domnului Bolojan. Atât de repede să arzi protocolul de guvernare și, ca președinte, să nu stai să ții de el, să faci tot ce poți ca să ții de el, ca el să se întâmple și tu ce faci? Adică este inclusiv un eșec al președintelui, nu doar al României sau al coaliției faptul că această coaliție se va destrăma”, a subliniat Ciucu.
Acesta a reiterat ideea că șeful statului ar fi trebuit să adopte o poziție mai fermă în gestionarea situației.
„Cât văd eu în momentul de față, din păcate, domnul Nicușor Dan, prin semnalele pe care le dă, nu va face acest lucru și probabil că va juca mai departe cu domnul Grindeanu. Cred că, din păcate, în acest moment președintele României se coordonează mai mult cu PSD decât cu Partidul Național Liberal sau cu Uniunea Salvați România”, a mai declarat liderul liberal.
De asemenea, Ciprian Ciucu a susținut că ar fi fost util ca președintele să mențină un dialog mai constant cu liderii PNL.
