Vosganian a demisionat din PNL
Senatorul Varujan Vosganian a anunţat, pe blog, că a demisionat din PNL. Anunţul survine după ce preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a avertizat că, în cazul în care Vosganian nu demisionează, va fi exclus din partid.
Anunţul a fost făcut printr-o postare laconică pe blog. „Ca un răspuns colegial la solicitările dumneavoastră, primiţi, prin prezenta, demisia mea din noul PNL”, a scris Varujan Vosganian.
Demisia lui Vosganian nu are implicaţii juridice, întrucât acesta îşi păstrează calitatea de senator şi, implicit, imunitatea faţă de urmărirea penală, reconfirmată prin votul de joi al plenului Senatului.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a transmis o scrisoare senatorilor PNL, în care îi anunţă că i-a cerut senatorului Varujan Vosganian demisia din PNL, în urma votului din Senat privind neînceperea urmăririi penale împotriva acestuia. Gorghiu spune că dacă Vosagnian nu demisionează din partid, atunci ea va propune excluderea acestuia.
Alina Gorghiu susţine, în scrisoarea adresată, vineri dimineaţă, senatorilor liberali, că respingerea cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru senatorul Varujan Vosganian nu poate rămâne fără urmări politice. Astfel, liderul PNL îi anunţă pe senatori că i-a cerut lui Vosganian demisia, iar dacă acesta nu părăseşte partidul, atunci va propune excluderea sa din PNL.”I-am cerut senatorului Varujan Vosganian demisia din PNL, iar în cazul în care acest lucru nu se va produce, voi propune excluderea acestuia din Partidul Naţional Liberal. De asemenea, luni, voi fi prezentă la şedinţa grupului parlamentar al senatorilor PNL, pentru a a stabili împreună modalitatea prin care accidentul politic petrecut pe 12 februarie să nu se mai repete vreodată”, afirmă Gorghiu.
Liderul PNL spune că nu poate accepta „eroarea de a alege, sub impulsul momentului, un drum atât de greșit”.”Pot înțelege efectul emoțional al discursului domnului Varujan Vosganian, cum pot înțelege colegialitatea și, poate, chiar prietenia unora dintre dumneavoastră cu cel aflat în chestiune. Îmi este foarte greu să accept, însă, că toate aceste circumstanțe au fost suficiente pentru a comite eroarea de a alege, sub impulsul momentului, un drum atât de greșit. Rezultatul votului nu îl ajută în niciun fel pe domnul Varujan Vosganian, care nu are posibilitatea de a se apăra în fața acuzațiilor care i se aduc și devine, astfel, vinovat în fața opiniei publice, înainte chiar de a fi judecat. În schimb, ceea ce s-a întâmplat în Senatul României îi ajută politic pe toți cei care nu pot trăi fără minciuni și manipulare. Am ajuns să fim judecați de Victor Ponta și Elena Udrea și, culmea, mulți să le și dea dreptate”, arată liderul PNL în scrisoare.
Alina Gorghiu afirmă că există riscul ca PNL să piardă încrederea oamenilor care, pe 16 noiembrie, au fost alături de partid și de Klaus Iohannis.”Acei oameni au ieșit în stradă, mulți au stat o zi întreagă în frig să voteze, au strigat pentru democrație și schimbare. Nu aceasta este schimbarea pe care o doresc și știu că nu aceasta este calea pe care o aveți în vedere, inclusiv senatorul Varujan Vosganian. Faptele sunt, însă, mai puternice decât bunele intenții, iar votul de joi, chiar dacă nu este definitoriu pentru ce vrem să facem, ne poate anula o parte însemnată din susținerea de care ne bucurăm în prezent”, precizează Udrea, indicând că PNL are, în acest moment, conform sondajelor de opinie, cea mai mare cotă de încredere din istoria acestui partid, după 1990.
În context, liderul PNL menționează că această realitate obligă PNL la o și mai mare responsabilitate și înțelepciune.
„Nu avem un cec în alb de la nimeni, ca să ne permitem risipa încrederii și ratarea obiectivelor. Așa cum am ajuns aici, la fel putem să ne prăbușim, doar că acum căderea se va face de la mare înălțime, cu șanse scăzute de a ne mai ridica. Nu pot permite o astfel de perspectivă. Nu am acceptat să fiu președintele acestui partid pentru cărți de vizită sau pentru a mima reforma, ci pentru că eu cred în Partidul Național Liberal. Voi lua, cu toate riscurile și de fiecare dată, măsurile necesare pentru a apăra PNL, inclusiv față de cei care îi prejudiciază imaginea din interior. Adversarul nostru nu se mai află în exterior, suntem în competiție doar cu noi înșine. Electoratul nu mai alege partidele, ci faptele acestora. Le putem arăta oamenilor că, deși suntem supuși greșelii, ne putem corija sau putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic grav”, completează copreședintele PNL.
Senatorii au respins, joi, solicitarea procurorilor DIICOT, transmisă prin procurorul general, de ridicare a imunității pentru urmărirea penală față de fostul ministru al Economiei, senatorul Varujan Vosganian, în dosarul Romgaz.
Vicepreşedintele PNL Alin Tişe i-a cerut lui Varujan Vosganian să îşi dea demisia de onoare din partid, „pentru a nu exista discuţii că este protejat de PNL”, iar deputatul PNL Cristina Pocora a declarat că senatorul Varujan Vosganian ar trebui să facă „un pas în afara PNL” după „incidentul” de la votul din Senat care a dus la respingerea solicitării DIICOT, motivând că situaţia afectează imaginea partidului.
au inceput sa se inghesuie bilele negre in sacosa PNL care oricum nu era goala