Eduard Hellvig, propus de Iohannis la șefia SRI
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îl propune pe Eduard Hellvig drept director al Serviciului Român de Informaţii. Scrisoarea cu propunerea a fost deja trimisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. Iohannis a apreciat că SRI are nevoie de un director care să instaureze calmul în această instituţie, după ce Serviciul a fost mult în atenţia publică în ultima perioadă, informează Romaniatv.net.
„L-am propus pe Eduard Hellvig pentru poziţia de directorr al SRI. Am avut întâlniri cu liderii partidelor şi le-am adus la cunoştinţă intenţia mea”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute joi la Palatul Cotroceni.
Deocamdată, Iohannis nu a anunţat persoana care urmează să preia conducerea Serviciului de Informaţii, preşedintele precizând că va face propunerea „la momentul potrivit”.
Invitat să spună care sunt calităţile care îl califică pe Eduard Hellvig să preia conducerea contraspionajului românesc, Iohannis a răspuns: „Când m-am gândit la o persoană pe care să o propun, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, cu energia necesară, care cunoaşte actorii politici, are suficiente cunoştinţe despre activitatea SRI şi care vine să aducă calmul necesar în acest spaţiu. Am căutat o persoană care pentru mine reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare, europenizare a SRI.”
Iată principalele declaraţii ale preşedintelui:
-În ultimele săptămâni, datorită unor evoluţii în viaţa politică şi în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publicului. Am considerat că în această perioadă este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă pentru a instaura calmul necesar acolo, astfel am decis să fac o nominalizare pentru poziţia de director
-L-am propus pe Eduard Hellvig pentru poziţia de director al SRI. Am avut întâlniri cu liderii partidelor şi le-am adus la cunoştinţă intenţia mea.
-Nu am dorit să fac nominalizările împreună, astfel că vorbim doar la SRI. La momentul potrivit voi face o nominalizare şi la SIE.
-Când m-am gândit la o persoană pe care să o propun am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, cu energia necesară, care cunoaşte actorii politici, are suficiente cunoştinţe despre activitatea SRI şi care vine să aducă calmul necesar în acest spaţiu. Am căutat o persoană care pentru mine reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare, europenizare a SRI.
-SRI a făcut progrese semnificative, iar acestea vor fi duse mai departe.
-(DIICOT?) Aştept cu mare interes o propunere venită de la Ministrul Justiţei. Când va veni cu o propunere vom discuta şi intrăm pe procedură.
„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Roman de Informații. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate”, a scris Eduard Hellvig, după ce Klaus Iohannis a anunţat de la Palatul Cotroceni că-l propune director la SRI ca urmare a demisiei lui George Maior.
„Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.
Țin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a mai scris Eduard Hellvig, pe Facebook.