Familia lui Pistorius mulțumește Justiției

Familia lui Oscar Pistorius, atletul paralimpic sud-african găsit vinovat de uciderea din culpă a prietenei sale, a mulțumit vineri justiției că nu a pronunțat verdictul de crimă cu premeditare, care fusese cerut de parchet, relatează AFP.

„Noi am știut întotdeauna faptele și nu ne-am îndoit niciodată de versiunea lui Oscar asupra acestui tragic accident”, a declarat Arnold Pistorius, unchiul campionului paralimpic, citind un comunicat în sala de audiențe a tribunalului din Pretoria în care a fost judecat sportivul.

„În numele familiei, aș vrea să spun în ce măsură suntem profund recunoscători judecătoarei (Thokozile) Masipa, care l-a găsit pe Oscar nevinovat de crimă cu premeditare”, a spus unchiul atletului. El a precizat că familia nu va mai face alte comentarii, fiindcă procedura este departe de a fi încheiată.

Campionul paralimpic a fost găsit vinovat de uciderea din culpă a prietenei sale Reeva Steenkamp, în data de 14 februarie 2013 la Pretoria, iar acum riscă o pedeapsă ce poate ajunge până la maximum 15 ani de închisoare.

Audierile se vor relua pe 13 octombrie, pentru a-i permite judecătoarei de a hotărî eventuala pedeapsă, închisoare sau nu, cu suspendare sau nu, după ce va asculta argumentele acuzării și apărării.

Arnold Pistorius face figură de șef al familiei după dramă, spre deosebire de tatăl atletului, care nu a asistat practic la nicio audiere, a refuzat să depună mărturie și a produs stânjeneală când a justificat actul comis de fiul său, într-un interviu pe care l-a dat anul trecut.

Vineri, unchiul lui Pistorius a avut un cuvânt și pentru victimă, Reeva Steenkamp. „Asta n-o va readuce pe Reeva la viață, dar gândurile noastre continuă să se îndrepte spre familia și prietenii săi”, a spus el.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.