Noua Zeelandă se alătură alianței împotriva grupării Stat Islamic

Noua Zeelandă va trimite în Irak militari necombatanți pentru a sprijini forțele armate ale țării în lupta împotriva organizației Statul Islamic (SI), a anunțat marți premierul neozeelandez John Key, relatează AFP.

Circa 140 de militari sunt așteptați la fața locului la începutul lui mai la cererea guvernului irakian, care a solicitat un ajutor internațional pentru formarea și sprijinirea trupelor sale împotriva jihadiștilor.”Nu putem și nu trebuie să purtăm bătăliile Irakului în locul lui și de fapt Irakul nici nu vrea să o facem”, a declarat șeful guvernului în fața Parlamentului. „Armata noastră poate totuși să joace un rol în întărirea competențelor și a capacității forțelor irakiene pentru ca ele să poată lupta singure cu gruparea SI”, a adăugat el.

John Key a precizat că Noua Zeelandă face parte dintr-o coaliție de 62 de țări aliate împotriva jihadiștilor SI și că militarii neozeelandezi vor fi cel mai probabil cantonați în baza de la Taji, la nord de Bagdad, cu trupele australiene.

Misiunea lor va fi inițial limitată la șase luni și la o durată maximă de doi ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.