Cifra de afaceri din industrie s-a majorat în ultimul an

În luna ianuarie 2015, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut faţă de luna precedentă cu 1,0%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 5,6%, conform Institutului Naţional de Statistică.

Ianuarie 2015  comparativ cu decembrie 2014

Cifra  de  afaceri din industrie, în luna  ianuarie 2015 comparativ cu luna  precedentă, a scăzut pe total cu  1,0%  ca  urmare  a  scăderii  industriei extractive (-1,5%) şi industriei prelucrătoare (-1,0%).

Pe   marile  grupe  industriale  scăderi  s-au  înregistrat  în  sectoarele: industria  bunurilor de uz curent (-11,6%) şi industria energetică (-10,5%). Creşteri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (+5,9%), industria  bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,9%) şi industria bunurilor de capital  (+2,0%).

Ianuarie 2015 comparativ cu ianuarie 2014

Cifra de afaceri din industrie, în luna ianuarie 2015, faţă de luna ianuarie 2014, a crescut  pe ansamblu cu 5,6%, datorită creşterilor din industria extractivă (+6,9%) şi industria prelucrătoare (+5,6%).

Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+12,3%), industria bunurilor de capital (+10,9%), industria bunurilor de uz curent (+3,5%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,0%). Industria energetică a scăzut cu 24,4%.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.