Ponta a fost la deschiderea anului școlar la Târgu Jiu
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, la deschiderea anului şcolar, că anul viitor, ”în orice fel de calitate va avea”, va fi din nou prezent la Colegiul ”Tudor Vladimirescu” din oraş.
”Trebuie să avem manuale noi, digitale, după mai bine de zece ani, astfel încât rezultatele pe care le aveţi la şcoală să poată după aceea să vă folosească în viaţa profesională. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem, lucruri pe care le putem face doar împreună, profesori, părinţi, autorităţi locale, Guvern. (…) Anul viitor, în orice fel de calitate voi avea, în primul şi în primul rând de admirator al rezultatelor şi tradiţiei Colegiului «Tudor Vladimirescu», cu siguranţă vom fi din nou împreună”, a spus premierul Victor Ponta.