Avioanele misiunii NATO rămân în Polonia

Patru avioane F-16 belgiene, dislocate la baza militară poloneză din Malborku (cel mai cunoscut oraș-cetate din Polonia, situat la sud-est de Gdansk) și care participă la misiunea de supraveghere a spațiului aerian al țărilor baltice, vor rămâne în Polonia până la sfârșitul lunii august.

Avioanele belgiene se află în Polonia de la începutul anului și împreună cu echipaje din alte țări participă la misiunea NATO, întitulată ‘Baltic Air Policing’ pentru apărarea spațiului aerian al Lituaniei, Letoniei și Estoniei.
De obicei, o misiune ‘Baltic Air Policing’ durează patru luni și se desfășoară prin rotație. Pentru prima oară țările membre ale Alianței Nord-Atlantice au convenit ca piloți militari să efectueze misiuni cu o durată de două ori mai mare.
Astfel, în afară de cele patru F-16 belgiene, la misiunea NATO mai participă câteva avioane Eurofighter Typhoon și de alte tipuri, potrivit Agerpres.
‘De la 1 ianuarie până la 1 martie 2015, avioanele aliate care participă la această misiune de supraveghere în spațiul aerian al statelor baltice au interceptat de aproape 20 de ori avioane rusești’, a declarat recent pentru PAP, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE), căpitanul Martin Tennekes. De-a lungul anului 2014, avioanele Alianței Nord-Atlantice au interceptat în jur de 150 de aparate de zbor rusești în apropiere de spațiul aerian al țărilor baltice, pe fundalul crizei din Ucrainei.
Rusia a avut anul trecut o activitate militară crescută în apropierea vecinilor săi din țările baltice, stârnind o îngrijorare majoră că le-ar putea pereclita independența lor.
Potrivit PAP, aproximativ 50 de militari se află dislocați în prezent la baza poloneză din Malborku. Personalul se schimbă la fiecare două luni, cu excepția piloților belgieni care servesc prin rotație o lună.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.