Simona Halep răspunde contestatarilor săi
Simona Halep a refuzat să joace pentru echipa României de Fed Cup în barajul pentru Grupa Mondială din cauza programului încărcat.
Simona Halep a acordat un interviu pentru Gazeta Sporturilor în care a vorbit despre cei care au atacat-o după decizia de a nu participa la meciul de Fed Cup, contra Canadei.
„M-au afectat, dar nu mi-au afectat tenisul. M-au afectat pentru că nu mi s-a părut corect ce s-a vorbit. N-am făcut alegerea acesta pentru Porsche sau pentru altceva, am făcut-o strict pentru cariera mea şi pentru momentul în care sunt. Poate la anul nu o să mai fiu la acest nivel. Dacă sunt aici, trebuie să fac ceea ce cred că este util ca să fie bine tot pentru sportul românesc. Implicit, e bine şi pentru ţară.
Nu am văzut nici un fel de mare problemă că nu m-am dus, dar unele persoane au hotărît să vorbească așa cum au vorbit. Sigur, fiecare e liber să spună ce doreşte”, a spus Halep pentru Gazeta Sporturilor.