Sebastian Ghiță și Mircea Cosma rămân sub control judiciar
Deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, dar și președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, vor fi cercetați în continuare sub control judiciar, a decis joi Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța Supremă a respins contestațiile formulate de aceștia față de decizia procurorilor DNA Ploiești de prelungire a controlului judiciar cu 60 de zile. Cei trei au fost chemați în 17 aprilie la DNA Ploiești pentru a li se comunica prelungirea măsurii, potrivit Agerpres.
Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma sunt cercetați în dosarul de fraudare a fondurilor europene în legătură cu lucrările de extindere a canalizării în orașul Comarnic, executate de SC Grossmann, cauză în care a fost arestat preventiv Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Iulian Herțanu este urmărit penal în stare de arest preventiv pentru constituire de grup infracțional organizat, fraudare de fonduri europene și evaziune fiscală. Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, aflați sub control judiciar, sunt acuzați de sprijinirea unui grup infracțional organizat, în timp ce Mircea Cosma este cercetat pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru alții de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sprijinire de grup infracțional organizat.
Mircea și Vlad Cosma mai sunt inculpați într-un dosar în care au fost trimiși în judecată, în aprilie 2014, pentru fapte de corupție.