Germania refuză să participe la o intervenţie militară în Irak

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a exclus duminică orice participare a Berlinului la atacuri aeriene sau la o intervenţie militară terestră în Irak, evocând o „repartizare” de sarcini în lupta contra grupării Stat Islamic.

Întrebat în cursul unei emisiuni a postului de televiziune german ARD cu privire la un angajament mai puternic al Germaniei în Irak, ministrul german a afirmat că Berlinul nu se va implica în operaţiuni aeriene şi terestre în această ţară, informează Mediafax.

În acest context, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a apreciat duminică că în cazul unor atacuri împotriva Statului Islamic în Siria, Washingtonul „nu va fi singur”.Potrivit postului de televiziune CBS, ea a reamintit că Germania urmează să furnizeze arme irakienilor şi kurzilor, iar Arabia Saudită va autoriza instruirea rebelilor moderaţi sirieni pe teritoriul său. Anterior, preşedintele american Barack Obama a declarat că Statele Unite nu vor „ezita să iniţieze acţiuni contra teroriştilor din Irak şi Siria”.

Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria, Stat Islamic în Irak şi Levant – SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei şi din nord-vestul Irakului, unde a instituit un „califat islamic”. Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetăţeni americani şi un britanic.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.