Mubarak și fiii săi, câte trei ani de închisoare pentru corupție
Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak și cei doi fii ai săi, Alaa și Gamal, au fost condamnați, sâmbătă, la trei ani de închisoare pentru corupție, potrivit Agerpres.
Hosni Mubarak și cei doi fii ai săi, care vor trebui să plătească și o amendă de 16,4 milioane de dolari, au fost găsiți vinovați pentru deturnarea a peste 10 milioane de euro reprezentând fonduri publice.
Cazul a fost rejudecat de un tribunal din Cairo în urma deciziei Curții de Casație de desfășurare a unui nou proces, după ce a anulat hotărârea în primă instanță prin care Mubarak, acum în vârstă de 87 de ani, fusese condamnat la trei ani de închisoare.
Hosni Mubarak și cei doi fii ai săi au apărut sâmbătă în boxa acuzaților în costume civile, spre deosebire de precedentele audieri, la care erau îmbrăcați în uniformele de deținut.