Ziua europeană a drepturilor pacienților
Cea de a 9-a ediție a Zilei europene a drepturilor pacienților este celebrată la 12 mai. Mai multe țări marchează această zi pe parcursul unei săptămâni (6-12 mai). Active Citizenship Network a decis axarea zilei pe sustenabilitatea sistemelor de sănătate pentru bolile cronice.
Aceste boli au ponderea cea mai mare între bolile de pe continentul european, fiind responsabile pentru 86% din totalul deceselor. Bolile cronice afectează peste 80% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și reprezintă o provocare majoră pentru sistemele de sănătate și cele sociale. Se estimează că 700 de miliarde de euro pe an (însemnând 70-80% din bugetele globale ale UE pentru sănătate) reprezintă cheltuielile pentru bolile cronice în Uniunea Europeană. Este esențială găsirea de noi modalități pentru a investi în sisteme de sănătate durabile pentru tratarea bolilor cronice, se menționează pe pagina dedicată zilei din acest an de Active Citizenship Network, potrivit site-ului www.activecitizenship.net.
De asemenea, sunt necesare noi abordări mai eficiente și mai inteligente pentru prevenirea și tratamentul bolilor cronice. Pentru a schimba ceea ce nu corespunde situației actuale din domeniul sănătății, este esențială reflectarea asupra modului și asupra măsurii în care dreptul de a avea standarde de calitate poate fi respectat, în contextul reducerilor și constrângerilor financiare.
Multe țări din UE au elaborat recomandări pentru reformarea sistemelor de sănătate pentru a eficientiza, dar acest lucru nu este suficient. Nu doar suma care este cheltuită contează, ci și modul în care banii sunt cheltuiți determină starea de sănătate a unei țării. Acest lucru a fost a fost subliniat și de noul comisar pentru sănătate Vytenis Povilas Andriukaitis în concluziile Consiliului Miniștrilor Sănătății, la 1 decembrie 2014, la Bruxelles. Potrivit comisarului, „sectorul de sănătate este un factor care contribuie la creșterea economică” și „inovarea este esențială pentru a garanta siguranța pacienților și calitatea îngrijirii”, menționează site-ul dedicat Zilei europene a drepturilor pacienților.
Carta Europeană a Drepturilor Pacienților cuprinde 14 drepturi fundamentale: dreptul la măsuri preventive, accesibilitate, informare corectă, consimțământul informat, alegere liberă, respectul intimității și confidențialitate, respect pentru timpul pacientului, respectarea standardelor de calitate, siguranță, inovație, evitarea suferinței și durerii care nu sunt justificate, tratamentul personalizat, dreptul de a manifesta nemulțumirea și dreptul de a fi compensat.
Active Citizenship Network (ACN) a lansat marcarea acestei zile în 2003. ACN, înființată în decembrie 2001, este o rețea flexibilă de organizații europene civice, care sunt implicate ca parteneri în proiecte pentru a încuraja participarea activă a cetățenilor în procesul decizional european. ACN recunoaște rolul organizațiilor civice naționale și locale în acest proces.
În România, începând din 2007, Ziua europeană a drepturilor pacienților este marcată la 18 aprilie, dată la care a luat ființă Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).