Halep a ratat calificarea în finala Turneului de la Roma

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.428.490 dolari, sâmbătă, după ce a fost învinsă în semifinale de Carla Suarez Navarro (Spania), cu 2-6, 6-3, 7-5.

Halep a cedat după două ore și 29 de minute de joc echilibrat, în fața unei adversare care a menținut un nivel ridicat pe tot parcursul meciului.

Halep a început slab meciul și a fost condusă cu 2-0, dar apoi și-a regăsit ritmul și a evoluat din ce în ce mai bine, reușind să câștige setul cu 6-2, în 35 de minute, după un ultim ghem strâns.

Românca (23 ani) a început cu dreptul și manșa secundă, cu break, dar apoi a avut o cădere speculată de iberică, numărul 10 mondial, care a preluat controlul jocului. Halep a greșit tot mai mult și rezultatele s-au văzut: Suarez Navarro a condus cu 3-1 și 5-2. Simona a redus diferența (3-5), a salvat două mingi de set și a avut o șansă uriașă de 4-5, pe care a ratat-o, iar apoi jucătoarea spaniolă și-a adjudecat setul cu 6-3.

Setul decisiv a fost unul neobișnuit, cele două mergând cap la cap până la 4-4 cu break. Halep e prima care și-a făcut serviciul (5-4), dar apoi Carla Suarez a egalat (5-5) și a preluat conducerea, grație unui nou break (5-6). Halep a avut șansa de a trimite meciul la tiebreak, însă a ratat o minge de break, iar apoi a greșit și Carla Suarez Navarro a câștigat setul cu 7-5.

Simona este la egalitate cu iberica în meciurile directe, 5-5, dar românca se impuse în ultimele trei partide, fără a lua în considerare forfait-ul de anul trecut de la Roma. Halep a câștigat în 2013 în semifinale la ‘s-Hertogenbosch cu 6-3, 6-2, tot în 2013 în optimi la New Haven, cu 3-6, 6-4, 6-1, și anul acesta în sferturi la Indian Wells, cu 5-7, 6-1, 6-1, în drumul spre primul său titlu Premier Mandatory.

Halep și-a egalat la Roma cea mai bună performanță a sa, realizată în urmă cu doi ani, când își începea ascensiunea în topul mondial. În 2013, Simona (venită din calificări) era învinsă de Serena Williams cu 6-3, 6-0 în penultimul act al competiției. Anul trecut, Halep a fost nevoită să se retragă în optimi, din cauza unei accidentări.

Halep, care riscă să piardă acum locul al doilea în clasamentul WTA, va primi un cec de 99.870 euro și 350 de puncte WTA.

În finală, Carla Suarez Navarro va înfrunta o rusoaică, Maria Șarapova (a treia favorită) sau Daria Gavrilova.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.