Toate organizaţiile PSD au cerut înlocuirea lui Cazanciuc

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a susţinut, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că toate organizaţiile PSD din ţară au cerut schimbarea lui Robert Cazanciuc, de la Ministerul Justiţiei, declarându-se convins că acest lucru se va întâmpla în următoarele „două-trei zile”. În acest sens, Nicușor Constantinescu a ținut să precizeze pentru jurnaliști că este nemulţumit de activitatea lui Robert Cazanciuc, în fruntea Ministerului Justiţiei, deoarece toate memoriile pe care i le-a trimis pentru a semnala abuzurile la care este supus de către procurori au rămas fără răspuns. 

„Mi-am exprimat nemulţumirea împotriva domnului Cazanciuc, ministrul Justiţiei, pentru simplul fapt că am făcut şi eu «n» memorii ca cetăţean al României către dânsul şi când eram în America şi când eram în România şi în care am spus că am fost cercetat abuziv de către procurori – cercetarea abuzivă reprezintă o infracţiune – şi nu am primit nici măcar răspuns deşi domnul ministru al Justiţiei, indiferent cum îl cheamă este cel mandatat de lege şi de Constituţie să apere drepturile de cercetare în justiţie ale cetăţenilor români. Dreptul acesta, când îl încalcă cineva, ministrul Justiţiei, sesizat, trebuie să trimită Inspecţia Judiciară, trebuie să sesizeze CSM şi să-ţi răspundă: «da, domnule, în speţa în care ai reclamat dumneata s-a încălcat procedura cutare, s-au încălcat drepturile omului»”, a afirmat Nicuşor Constantinescu, potrivit Mediafax.

Mai mult, Nicușor Constantinescu a asigurat că Robert Cazanciuc va pleca din funcţia de ministru al Justiţiei „în două – trei zile”.

„Dacă nu am primit niciun răspuns înseamnă că este complice şi dânsul la tot acest sistem. De aceea, la ultimul Comitet Executiv toate organizaţiile PSD, inclusiv organizaţia PSD Constanţa, au cerut schimbarea ministrului Justiţiei, Cazanciuc, care a tolerat aceste abuzuri grave. Şi o să vedeţi că va fi schimbat. Nu am fost acolo, am vorbit cu colegi care au fost acolo. (…) Domnul Cazanciuc va pleca din funcţia de ministru al Justiţiei în două – trei zile, dacă eu vă spun că aşa o să fie, o să vedeţi”, a mai declarat Nicuşor Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din PSD, printr-un ordin semnat de liderul partidului, Victor Ponta, după ce a trimis adrese în calitate de preşedinte executiv al PSD Constanţa, deşi fusese suspendat din aprilie din această funcţie.

Suspendarea lui Nicuşor Constantinescu din PSD vine după ce, în ultimele zile, acesta a trimis adrese către organizaţiile din judeţ, dar şi presei, pe care le-a semnat în calitatea de preşedinte executiv al filialei PSD Constanţa, deşi este suspendat din funcţia respectivă. De asemenea, el a dispus numirea unui preşedinte interimar la conducerea organizaţiei PSD Mangalia şi numirea unui apropiat în funcţia de coordonator al Colegiului 3, pe care l-a desemnat să se ocupe de alegerile interne ale partidului în acest colegiu.

Toate acestea în condiţiile în care, în 24 aprilie, Nicuşor Constantinescu fusese suspendat din funcţia de preşedinte executiv al PSD Constanţa.

Preşedintele interimar al PSD Constanţa, Nicolae Moga, a precizat, într-un comunicat de presă transmi vineri, că a luat act de seria de documente elaborate şi transmise presei de Nicuşor Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în mai multe dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri. De asemenea, el este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal, în acest dosar el fiind pus sub control judiciar şi având interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al CJ Constanţa. Totodată, el va fi judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a prejudiciat judeţul cu opt milioane de euro.

În 24 februarie 2015, Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Constanţa, printr-un ordin emis de către prefectul judeţului, Ion Constantin.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.