Alimente periculoase pentru copii
Creşterea sânilor la vârsta la care fetele nici nu au ajuns la şcoală, apariţia pilozităţii în zona înghinală şi subaxială înainte de vârsta de 8 ani – acestea sunt principalele semne ale instalării pubertăţii precoce. Deşi cauzele acestei situaţii nu sunt pe deplin lămurite, este limpede că unele alimente predispun la declanşarea precoce a pubertăţii.
Pubertatea precoce este definită, în linii mari, ca fiind reprezentată de apariţia caracterelor sexuale secundare (dezvoltarea sânilor, apariţia pilozităţii inghinale şi subaxiale şi, eventual, şi instalarea menstruaţiei) înainte de vârsta de 8 ani. Potrivit endocrinologului Anca Giurgiu, cauzele acestei pubertăţi precoce, mai frecvente la fetiţe decât la băieţi, nu au fost pe deplin elucidate, dar aspecte care conduc către concluzia că alimentaţia joacă un rol important în declanşarea ei, scrie adevarul.ro.”Principalul aliment incriminat este carnea (provenită din fermele de creştere intensivă a alimentelor – n.a.), care ştim că are conţinut inclusiv hormoni”, spune endocrinologul.
Chiar dacă primul produs la care ne gândim este carnea de pasăre (curcan, în primul rând, dar şi de găină), medicul endocrinolog indică un alt tip de carne cu şi mai mare potenţial în producerea dezechilibrului hormonal: carnea de somon de cultură.
Nu doar carnea provenită din fermele de creştere intensivă determină apariţia pubertăţii precoce. Medicul nutriţionist Marius Călinici atrage atenţia asupra unui aliment intens folosit care conţine în mod natural precursori ai hormonilor sexuali. Este vorba despre soia, bogată în fitohormoni.