Liberalii nu mai sesizează CCR privind pensiile speciale
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi că liberalii nu au găsit argumente pentru a sesiza Curtea Constituțională cu privire la actul normativ referitor la pensiile speciale ale parlamentarilor. În acest sens a precizat că există un interes din partea partidului pe care îl conduce față de modul în care se va raporta Președinția la acest subiect.
„Au analizat colegii mei din Camera Deputaților eventualele aspecte care ar încălca prevederile constituționale și nu am reușit să găsim argumente care să poată să ne ajute să promovăm o sesizare la Curtea Constituțională și nici nu o să facem exercițiul acesta de dragul de a-l face știind că se pierde la CCR, se va respinge o asemenea sesizare, relatează Romaniatv.net.
Există în schimb un interes din partea noastră pentru a vedea cum se va raporta Președinția la legea despre care vorbeam. Există varianta să fie întoarsă la reexaminare, în același timp fiind posibilă și varianta de promulgare a legii”, a afirmat Gorghiu, într-un interviu pentru ”Adevărul”.
Liderul liberal i-a felicitat pe colegii de partid pentru că au avut „comportamentul decent” și „conduita corectă” de a vota împotriva acestei legi.
„Este o lege care creează privilegii pentru parlamentari versus cetățeanul român care-și ia pensia conform regulii contributivității și, din păcate, e un moment extrem de nepotrivit pentru a discuta o asemenea lege în Parlamentul României”, a mai spus Alina Gorghiu.