România câștigă World Rugby Nations Cup 2015
Reprezentativa României a câștigat turneul World Rugby Nations Cup 2015, duminică seara, pe Stadionul Național ”Arcul de Triumf” din București, după ce a învins selecționata Argentina Jaguars cu scorul 23-0 (7-0), în ultimul meci al competiției.
România a câștigat trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2012 și 2013, când competiția se intitula IRB Nations Cup, informează Agerpres.
Echipa antrenată de galezul Lynn Howells a obținut trei victorii clare la ediția din acest an, 35-9 cu Spania, 43-3 cu Namibia și 23-0 cu Argentina Jaguars.
Meciul cu echipa sud-americană a fost echilibrat în prima sa parte, iar Florin Vlaicu a ratat transformarea a două lovituri de pedeapsă în primele 20 de minute de joc. Stejarii au trecut la cârma jocului după eseul reușit de Mihăiță Lazăr (min. 24) și transformat de Vlaicu, oaspeții ratând o lovitură de penalitate în finalul primei reprize, prin Novillo (35).
La reluare, ”stejarii” s-au desprins pe tabelă grație celor trei lovituri de pedeapsă marcate de Vlaicu (46, 49, 52). Florin Surugiu a marcat un eseu spectaculos (59), la doar două minute de la intrarea sa pe teren, iar Vlaicu a reușit transformarea (23-0), stabilind scorul final. Echipa secundă a Argentinei a căutat să marcheze măcar un eseu, dar echipa României s-a apărat excelent.
Meciul a fost precedat de un moment în care Octavian Morariu, președintele Rugby Europe, și Abdelaziz Bougja, președintele Confederației Africane de Rugby, au salutat jucătorii celor două echipe.
În selecționata României au debutat cu acest pșrilej neozeelandezul Michael Wiringi, dar și Alexandru Gordaș.
Au evoluat echipele:
România: 1. Mihăiță Lazăr, 2. Otar Turașvili, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Marius Antonescu, 5. Marian Drenceanu, 6. Viorel Lucaci, 7. Vlad Nistor, 8. Mihai Macovei, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuț Botezatu, 12. Florin Vlaicu, 13. Csaba Gal, 14. Adrian Apostol, 15. Cătălin Fercu. Antrenor: Lynn Howells.
Rezerve: 16. Andrei Rădoi, 17. Constantin Pristaviță, 18. Alexandru Gordaș, 19. Dorin Lazăr, 20. Stelian Burcea, 21. Florin Surugiu, 22. Dănuț Dumbravă, 23. Florin Ioniță.
Argentina Jaguars: 1. Roberto Tejerizo, 2. Facundo Bosch, 3. Guido Randisi, 4. Gerónimo Albertario, 5. Aníbal Panceyra Garrido, 6. Lucas Maguire, 7. Gonzalo Paulín, 8. Martín Chiappesoni, 9. Gonzalo Bertranou, 10. Juan León Novillo, 11. Franco Cuaranta, 12. Joaquín Paz, 13. Juan Cappiello, 14. Augusto López, 15. Tomás Carrió. Antrenor: Felipe Contepomi.
Rezerve: 16. Santiago Garcia Botta, 17. Tomas Baravalle, 18. Nicolas Mirande, 19. Franco Baldoni, 20. Miguel Urtubey, 21. Lucas Alcacer, 22. Brian Ormson, 23. Bautista Alvarez.
Ediția de anul trecut a IRB Nations Cup a fost câștigată de Emerging Ireland, România ocupând locul al doilea, înaintea Uruguayului și Rusiei. Bucureștiul a găzduit competiția în fiecare an din 2007, ”Stejarii” câștigând edițiile 2012, 2013 și 2015.
În 2007 victoria a revenit selecționatei Emerging Springboks (Africa de Sud), România s-a clasat pe 4; în 2008 s-au impus tot echipa sud-africană (România — locul 3); în 2009 a învins Scoția A (România — 4); în 2010 s-a impus Namibia (România — 2), iar în 2011 a ieșit învingătoare selecționata South African Kings (România — 5).
În celălalt meci de duminică, Spania a dispus cu 20-3 de Namibia.
La ediția din acest an, România a ocupat primul loc, cu 13 puncte, urmată de Argentina Jaguars, 9 puncte, Spania, 4 puncte, Namibia, 0 puncte.