Încă un stadion de cinci stele în România!
Vechea arenă din Giulești va fi modernizată în curând și va deveni o adevărată bijuterie. Stadionul este cuprins ți în programul FRF de refacere a 4 stadioane din București.
Preşedintele CS Rapid, Vali Ionescu, a dezvăluit că stadionul Giuleşti va fi modernizat în viitorul apropiat. Oficialul giuleștenilor a mai precizat că nu se bazează în acest demers pe patronul Valerii Moraru, în condițiile în care acesta nu poate investi într-o arenă care nu-i aparține. Deși Ionescu nu a precizat, banii vor veni cel mai probabil de la bugetul de stat.
”Următorul proiect este stadionul. Am depus deja solicitare şi ni s-a spus să trimitem actele. Domnul Moraru nu s-a oferit să mă ajute din păcate, dar avem nişte relatii foarte bune. El nu poate investi în ceva ce nu e al lui, îl înţeleg”, a declarat Vali Ionescu pentru gsp.ro. Giuleștenii se bazează în primul rând pe faptul că Guvernul s-a angajat să modernizeze patru stadioane din București în perspectiva Campionatului European din 2020.
Competiția va fi găzduită de 13 oraşe diferite din Europa, printre care şi capitala României. Cu această ocazie, patru stadioane din Capitală, Steaua, Dinamo, Giuleşti şi Arcul de Triumf, vor fi renovate din bani publici. Cele patru stadioane vor găzdui antrenamentele selecţionatelor care vor juca la Bucureşti partide din cadrul Euro 2020. În același timp, trei meciuri din faza grupelor, dar și unul din optimile de finală se vor disputa pe Arena Națională.