Fost director RATB, patru ani și patru luni de închisoare
Viorel Popescu, un fost director al RATB, a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare. Acesta a prejudiciat regia de transport în comun cu aproximativ 820.000 de euro, prin încheierea unui contract cu o firmă care, deşi nu avea drept de asistenţă juridică, a oferit RATB astfel de servicii.
Viorel Popescu a fost condamnat la închisoare în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îl acuză de abuz în serviciu şi de conflict de interese. Judecătorii au redus din pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare perioada în care fostul şef al RATB a fost reţinut şi arestat preventiv – între 6 şi 13 iunie 2014 – şi perioada în care a fost arestat la domiciliu, de la 14 iunie la 12 noiembrie 2014, scrie Mediafax.
Decizia a fost luată de Tribunalul Capitalei şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al DNA, în decembrie 2011, premergător sărbătorilor de iarnă, Viorel Popescu, în calitate de director general RATB, a primit pentru sine, în mod indirect, de la Brebeanu și de la un alt om de afaceri, la sediul Regiei, suma de 2.500 euro.
„În schimbul acestei sume de bani, primită prin intermediul consilierului său, Popescu urma să intervină pe lângă funcționarii competenți din RATB, în scopul derulării în condiții avantajoase pentru firmele celor doi oameni de afaceri a unui contract al cărui obiect îl constituia vânzarea de către această instituție a unui număr de 232 de mijloace de transport casate (din parcul propriu în vederea dezmembrării și valorificării ulterioare a deșeurilor rezultate), precum și în vederea atribuirii ulterioare a unor alte contracte similare către societățile celor două persoane”, se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres.
Au mai fost deferiți justiției Marian Brebeanu, sub control judiciar, administrator al unei societăți comerciale, pentru cumpărare de influență, și Marian Romică Nițu, fost consilier al directorului general al RATB, pentru mărturie mincinoasă.
Sursa citată menționează că, în 29 ianuarie 2015, Marian Nițu, cu ocazia audierii sale, a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurări esențiale cauzei, în sensul că a negat modalitatea de remitere prin intermediul său a sumei către directorul RATB.