Chirițoiu, despre investigația de pe piața asigurărilor

Investigația declanșată de Consiliul Concurenței pe piața asigurărilor va dura 1 an și jumătate – doi ani, iar dacă sunt dovezi suficiente care să demonstreze încălcarea regulilor de concurență sancțiunile vor fi cuprinse între 0,5% și 10% din primele încasate de fiecare companie în parte, în anul anterior, a declarat pentru Agerpres președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Consiliul Concurenței a declanșat, din oficiu, o investigație privind posibila încălcare a regulilor naționale și comunitare de concurență de către Media Xprimm, UNSAR, societățile de asigurare membre UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România — n.r.), precum și alte societăți de asigurare, potrivit unui comunicat al autorității române de concurență remis luni Agerpres.

‘Momentan nu am constatat nereguli, abia am deschis investigația. S-au făcut inspecții inopinate la sediul principalelor companii și, pe baza mandatului judecătoresc, am ridicat o serie de documente. Va fi o investigație de durată. Ne așteptăm să dureze un an jumate — doi. Aceasta este durata unei investigații în domeniul Concurenței. Suspiciunea este că, prin intermediul UNSAR, avea loc un schimb de informații comerciale sensibile: date comerciale recente privind vânzările, tarifele, produsele vândute, clienții cărora le-au fost vândute. Genul acesta de informații, circulând între concurenți, permite estimarea strategiei pe care o firmă o va avea și, în felul acesta, companiile își pot coordona comportamentul, reducând presiunea concurențială, presiunea pe care o au ele de a oferi produse cât mai atractive și la prețuri cât mai mici către clienții lor’, a menționat Chirițoiu.

Acesta a subliniat că sancțiunile se pot ridica la 10% din cifra de afaceri pe anul anterior. ‘În cazul firmelor de asigurări, vorbim de maximum 10% de primele încasate de ele în anul anterior și minimum 0,5%’, a precizat președintele Consiliului Concurenței.

Acesta a adăugat că, în ceea ce privește Media Xprimm, se suspectează că ‘prin produsele care erau oferite de această companie, nu cele date fără plată, ci cele vândute pe bază de abonament’ se distribuiau ‘aceste informații sensibile, care permiteau coordonarea comportamentului pe piață’. ‘Exista un mecanism prin care unii aflau mai devreme informațiile’, a mai spus Chirițoiu.

‘Durata medie a investigațiilor este de 1 an jumătate — doi, începând din această lună. Am ridicat o serie de documente. În cazul în care echipa de investigație crede că sunt dovezi suficiente, va avea loc o procedură numită audiere, care seamănă cumva cu un proces. Toate companiile vor primi raportul pe investigație, vor avea minim o lună la dispoziție ca să îl studieze, să răspundă acuzațiilor aduse — după care vor veni în fața mea și a colegilor mei din plenul Consiliului Concurenței — și va avea loc o audiere. După aceasta, urmează ca plenul, adică eu și colegii mei să luăm decizia dacă îi sancționăm sau nu. Decizia noastră, evident, poate fi atacată ulterior în instanță, la Curtea de Apel București și la Înalta Curte de Justiție’, a adăugat Chirițoiu.

Reprezentanții UNSAR nu au putut fi contactați până la ora transmiterii acestei știri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.