Premieră medicală la Spitalul Monza din Capitală
Un caz rar de scolioză dublă a fost operat neurochirurgical și ortopedic la Spitalul Monza din Capitală.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, o echipă de medici a spitalului a realizat, în premieră, în România, tratamentul hibrid — ortopedic și neurochirurgical — al unei paciente de 14 ani cu scolioză dublă toraco-lombară și măduvă atașată prin lipom sacrat.
Operația a fost realizată de către o echipă mixtă ortopedică și neurochirurgicală formată din Alexandru Thiery — medic primar ortopedie pediatrică, Mihai Măgurean — medic primar ortopedie-traumatologie, Sergiu Stoica — medic primar neurochirurgie, Mihai Crăciun — medic specialist neurochirurgie și Anca Vișan — medic primar anestezie-terapie intensivă.
Particularitatea acestui caz a constat în asocierea malformației măduvei (lipomul sacrat) care atașa măduva de pereții canalului spinal, crescând astfel riscul de paralizie în momentul manevrelor de corecție a scoliozei, se arată în comunicat.
Pentru a scădea cât mai mult acest risc, s-a stabilit ca întâi să fie eliberată măduva prin excizia lipomului și apoi să se opereze scolioza — totul în cadrul unei singure ședințe operatorii, informează sursa citată.