DNA clasează plângerea penală a lui Iohannis la adresa lui Ponta
Klaus Iohannis a depus, în luna septembrie 2014, înainte de alegerile prezidenţiale, o plângere penală la DNA împotriva lui Liviu Dragnea, vicepremier la acea dată, pentru iniţierea ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permitea migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile. DNA a precizat în exclusivitate pentru RomaniaTV.net că, în urma verificărilor efectuate, nu s-au conturat „elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei, deoarece fapta nu există”.
În plângerea penală depusă la DNA, la data de 9 septembrie, şi semnată de Klaus Iohannis, în calitate de presedinte al PNL, Liviu Dragnea era acuzat de „abuz în serviciu”.
DNA a precizat că au fost efectuate verificări în urma depunerii plângerii penale şi s-a decis clasarea cauzei.
Răspunsul DNA pentru RomaniaTV.net:
,,La data de 9.09.2014, un partid politic a depus o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de modul în care a fost adoptată de către Guvernul României O.U.G. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, acest act normativ deschizând posibilitatea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene, consilierilor locali şi judeţeni să îşi schimbe partidul fără să îşi piardă calitate dobândită în urma alegerilor.
Actele care au stat la baza adoptării OUG nr.55/2014 sunt: solicitarea de emitere a unui act normativ de urgență emis Asociația Comunelor din România, notă de fundamentare și avizele obținute de la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, Consiliul Legislativ şi Ministerul Justiţiei.
Din verificările efectuate la Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Justiţiei a rezultat faptul că din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de adoptare a acestei ordonanţe, au fost respectate toate condiţiile de formă şi fond și au fost obţinute avizele necesare din partea autorităţilor abilitate să avizeze acest act, respectiv au fost obţinute avize din partea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Consiliului Legislativ şi al Ministerului Justiţiei.
Față de cele constatate în cauză nu se conturează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei, deoarece fapta nu există.
Soluţia a fost comunicată părţilor interesate, iar faţă de aceasta nu a fost depusă plângere.”
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a depus, în septembrie, o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile.
Plângerea, semnată de Klaus Iohannis, a fost depusă „împotriva numitului Dragnea Liviu Nicolae, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 Cod penal”.
Iohannis reclama faptul că „au fost aduse vătămări” prin OUG 55/2014 tuturor candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate.
„În fapt: În cursul lunii august 2014, numitul Dragnea Liviu Nicolae a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Procedura iniţiată de numitul Dragnea Liviu Nicolae s-a finalizat cu adoptarea OUG nr. 55/2014, care permite primarilor şi consilierilor să îşi schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul, deschizând astfel posibilitatea racolărilor politice. Consilierii locali, primarii şi şefii consiliilor judeţene au astfel la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea pentru un partid politic, o organizaţie a minorităţilor naţionale sau să devină independenţi fără a-şi pierde mandatul. Ordonanţa de urgenţă iniţiată de numitul Dragnea Liviu Nicolae are ca unic scop sprijinirea intereselor de grup, în lipsa unei urgenţe reale şi este de natură a afecta procesul electoral, fiind de natură să conducă la susţinerea unui anume candidat”, se arăta în document.
„Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unor persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice”, se mai preciza în plângerea penală.
Iohannis susţinea, în plângere, că, potrivit articolului 175 alineatul. (1) litera. b) din Codul penal, „numitul Dragnea Liviu Nicolae are calitatea de funcţionar public, cerută de textul de incriminare, întrucât exercită o funcţie de demnitate publică”.
„Prin fapta descrisă au fost aduse vătămări tuturor celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate. Totodată, în speţă este îndeplinită condiţia obţinerii unui folos necuvenit, cerută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care, prin adoptarea actului normativ iniţiat de către numitul Dragnea Liviu Nicolae a fost afectată egalitatea de şanse a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, fiind favorizat în această manieră unul dintre candidaţi, cu consecinţa afectării rezultatului alegerilor”, se mai arăta în plângere.