Dinamo a învins Petrolul

Dinamo București rămâne neînvinsă în Liga I după opt etape, sâmbătă seara impunându-se cu 2-0 (1-0) în fața echipei Petrolul Ploiești pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, unde nu a primit gol în acest campionat.

Golurile au fost marcate de Essombe, în minutul 19, și Gnohere, în minutul 73.

“Câinii” au câștigat fără probleme, scor 2-0, și s-au distanțat la șase puncte de rivala Steaua.

Prima ocazie a meciului i-a aparținut lui Essombe! Camerunezul lui Dinamo a trimis din careu direct spre poartă, însă Pecahna s-a opus (’17). Același Essombe a deschis scorul două minute mai târziu, atunci când a trimis cu capul în poartă mingea respinsă greșit de goalkeeper-ul oaspeților după șutul lui Rotariu (’19).

Petroliștii au cerut cu vehemență penalty la faza următoare, dar arbitrul a lăsat jocul să continue la presupusul henț în careu al lui Vojnovic (’21). Gavrilă a avut și el golul în bocanc, dar Pecanha a respins în corner șutul acestuia (’37)! Gnohere a încheiat conturile, în repriza secundă, cu un șut de excepție în stânga portarului (’74). Liniștea s-a așternut peste arena din Ștefan cel Mare și Dinamo visează frumos la titlul de campioană.

Dinamo egalează la puncte liderul campionatului, Viitorul, dar stă mai prost la golaveraj decât trupa lui Hagi. Petrolul rămâne “lanterna roșie” a clasamentului, cu un singur punct.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.