Număr record de imigranți în Ungaria

Imigranții au continuat să intre pe teritoriul Ungariei pe la frontiera cu Serbia și un nou record de 3.241 de sosiri a fost înregistrat miercuri, potrivit cifrelor anunțate joi de poliție, relatează AFP.

Printre acești refugiați, majoritatea proveniți din Siria, Afganistan și Pakistan, se numără 700 de copii. Cei mai mulți au trecut frontiera în apropiere de satul Roszke, una din puținele zone unde gardul de metal construit de Ungaria nu a fost încă ridicat.

Sosirea imigranților s-a intensificat înainte de termenul limită stabilit pentru 31 august când urmează să se încheie construcția gardului pe o distanță de 175 de kilometri la granița cu Serbia. O barieră de patru metri înălțime este de asemenea construită.

Ungaria se confruntă cu un aflux fără precedent de imigranți, cu peste 140.000 de sosiri de la începutul anului, mai mult decât dublu față de 2014. Pentru a face față acestui aflux de imigranți, șeful poliției ungare Karoly Papp a anunțat miercuri că Budapesta va întări efectivele de poliție de la frontiera cu Serbia, trimițând peste 2.100 de polițiști suplimentari care vor patrula susținuți de câini, cai și elicoptere începând din luna septembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.