Crește speranța de viață la nivel mondial
Oamenii din întreaga lume trăiesc mai mult, dar, în același timp, mulți dintre ei sunt bolnavi pentru o perioadă mai lungă de timp, potrivit unui studiu asupra tuturor bolilor și leziunilor majore din 188 de țări publicat în revista ‘Lancet’, informează agenția Reuters.
Starea generală de sănătate s-a îmbunățățit la nivel mondial, datorită progresului semnificativ împotriva bolilor infecțioase, cum ar fi HIV/SIDA și malariei din ultimul deceniu și câștigării luptei cu bolile legate de maternitate și cu cele ale copilăriei.
Dar speranța de viață sănătoasă nu a crescut la fel de mult, astfel încât oamenii trăiesc mai mult timp cu boli și handicapuri, potrivit acestui studiu.
„Lumea a făcut mari progrese în domeniul sănătății, dar acum provocarea este de a investi în găsirea unor modalități mai eficiente de prevenire sau tratare a cauzelor majore ale bolilor și handicapurilor”, a spus Theo Vos, profesor la Institute of Health Metrics and Evaluation din cadrul University of Washington care a condus cercetarea pentru acest studiu.
Principalele constatări ale studiului au fost că speranța de viață la nivel mondial pentru ambele sexe a crescut cu 6,2 ani — de la 65,3 ani în 1990 la 71,5 ani în 2013. Speranța pentru o viață sănătoasă a crescut cu 5,4 ani — de la 56,9 ani în 1990 la 62,3 ani în 2013.
Speranța de viață sănătoasă ia în considerare atât mortalitatea și impactul condițiilor non-fatale, precum și maladiile cronice ca bolile de inima și plămâni, diabetul și leziunile grave. Toate acestea diminuează calitatea vieții și impun costuri mari și resurse împovărătoare.
Pentru cele mai multe dintre cele 188 țări studiate, modificările în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă între 1990 și 2013 au fost „semnificative și pozitive”, au spus cercetătorii. Dar în multe țări — printre care Belize, Botswana și Siria — speranța de viață sănătoasă în 2013 nu a fost cu mult mai mare decât în 1990.
Iar în unele țări, incluzând Africa de Sud, Paraguay și Belarus, speranța de viață sănătoasă a scăzut. Locuitorii din Botswana și Belize au înregistrat un declin al speranței la o viață sănătoasă cu doi ani, respectiv cu 1,3 ani.
În schimb, locuitorii din Nicaragua și Cambodgia trăiesc în stare bună de sănătate, în medie, cu 14,7 ani și, respectiv, 13,9 ani mai mult decât în anul 1990. În Lesotho și Swaziland, persoanele născute în 2013 s-ar putea aștepta să trăiască cu o stare bună de sănătate cu aproximativ 10 ani mai puțin decât cele născute în urmă cu 20 de ani.
De asemenea, studiul a constatat diferențe notabile între țările cu cea mai mare și cea mai mică așteptare de viață sănătoasă și în ceea ce privește ratele și direcția schimbării.
Astfel, în 2013, cea mai mică speranță de viață sănătoasă din lume a avut-o Lesotho, de numai 42 de ani. În timp ce Japonia a avut cea mai mare speranță de viață sănătoasă ajungând la 73,4 ani, mai notează Reuters.