Marea Britanie îl convoacă “de urgenţă” pe ambasadorul Chinei
Marea Britanie îl va convoca pe ambasadorul Chinei pentru a-i transmite „preocuparea” în legătură cu atitudinea autorităţilor faţă de protestele din fosta colonie britanică Hong Kong.
„Îl vom convoca pe ambasadorul Chinei la Londra pentru a-i transmite preocuparea şi consternarea în legătură cu modul în care autorităţile de la Beijing par să refuze poporului din Hong Kong dreptul legitim la alegeri libere şi echitabile”, a anunţat vicepremierul britanic Nick Clegg, informează Mediafax.
Zeci de mii de persoane continuă să protesteze în Hong Kong, cerând organizarea de alegeri libere în anul 2017. De altfel, o nouă aplicaţie de mesagerie pe smartphone, FireChat, care funcţionează fără reţea de telefonie mobilă sau Internet, face furori în rândul manifestanţilor prodemocraţie de la Hong Kong, care se tem de cenzură sau de saturarea comunicaţiilor.
Lansată de către o societate californiană creată de către un francez, Micha Benoliel, această aplicaţie care utilizează tehnologia Bluetooth a fost descărcată de 100.000 de ori numai duminică, la Hong Kong.
Până în prezent, reţeaua de telefonie mobilă a oraşului nu a fost întreruptă în mod deliberat de către autorităţi, dar este supraaglomerată, iar manifestanţii au întâmpinat uneori dificultăţi în a da telefon sau a trimite mesaje. Dar ei şi-au dat seama că pot rămâne în contact cu prieteni, pe o rază de câteva zeci de metri, cu ajutorul acestei aplicaţii.
„Grupuri de pe Facebook au îndemnat să fie descărcată, în eventualitatea unor momente critice” în timpul manifestaţiilor, a declarat Minnie.
Cu sediul la San Francisco, compania lui Micha Benolien, OpenGarden, a publicat frecvent mesaje adresate manifestanţilor.