Nu există îngrijorări privind riscuri de sănătate în urma migrației

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății Răzvan Vulcănescu a declarat, marți, pentru Agerpres, că în cadrul OMS Europa nu există îngrijorări în ceea ce privește riscurile de sănătate publică care ar putea să decurgă în urma migrației.

„A fost făcută o analiză și nivelul de vaccinare în anumite țări (de unde vin refugiații — n.r.) arată că este chiar mult mai viguros decât nivelul din anumite țări europene. Ne așteptăm ca mulți dintre acești refugiați, de fapt, să fie vaccinați de majoritatea problemelor cu care am fi putut să ne confruntăm și, de aceea, să nu fie situații care să constituie un nivel alarmant”, a spus Vulcănescu, care participă la cea de-a 65-a sesiune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Europa.

Subsecretarul de stat a amintit că în cadrul reuniunii s-a decis organizarea unei conferințe ministeriale în care să se convină asupra unei abordări comune de sănătate publică în ceea ce privește migrația. Potrivit lui Vulcănescu, participanții la dezbateri au evitat abordarea implicațiilor politice în problema refugiaților.

„În momentul de față una dintre cele mai importante teme inclusiv din punctul de vedere al sănătății populației este migrația din anumite țări de unde populația din considerente politice pleacă. În momentul de față, toți cei 53 de reprezentanți ai statelor care fac parte din regiunea europeană a OMS au discutat despre perspectivele și impactul pe sănătate publică al migrației pe scară largă care are loc chiar în acest moment”, a explicat demnitarul.

El a subliniat că participanții au cerut implicarea continuă și un sprijin din partea OMS pentru a exista un răspuns comun și adecvat la implicațiile de sănătate publică la afluxul mare de refugiați.

„Ne interesează în special evaluările suplimentare în țări precum România pentru furnizarea de consultanță în ceea ce privește planificarea de urgență a măsurilor care necesită să fie luate. Mă refer aici la formarea personalului medical, la sprijinul cu anumite consumabile, cu anumite medicamente și așa mai departe”, a explicat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.