Scandal la Rapid. Ganea îl jigneşte pe Valerii Moraru!

 Administratorul special al FC Rapid SA, Dragoş Frăţilă, a precizat, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că antrenorul Ionel Ganea a încălcat clauzele contractuale atunci cand l-a „jignit” pe acţionarul majoritar Valerii Moraru, spunând că acesta nu a investit la gruparea giuleşteană.

„În calitatea de Administrator special al FC Rapid SA şi faţă de atributul legal pe care mi-l conferă art. 103 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, respectiv acela de a conduce activitatea clubului Rapid, am obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare pentru a apară imaginea clubului şi de a informa corect opinia publică, atunci când în presă vor fi apărut afirmaţii mincinoase ce pot afecta imaginea clubului Rapid. Astfel, apreciez că afirmaţiile făcute în presă de antrenorulul clubului Rapid, dl. Ganea, prin care îl jigneşte pe acţionarul majoritar al clubului, dl. Valerii Moraru, sunt total nefondate, neadevărate şi deplasate, încălcând în acelaşi timp clauza contractuală conform căreia antrenorul nu are voie să facă declaraţii de presă prin care să aducă atingere imaginii clubului”, se arată în comunicatul semnat de Frăţilă, informează Mediafax.

Administratorul special al societăţii aflate în insolvenţă susţine că acţionarul majoritar a emis bilete la ordin de 2,5 milioane de lei în favoare clubului Rapid şi a semnat un contract de publicitate în valoare de 300.000 de eruo: „Domnul Valerii Moraru a venit la Rapid cu scopul de a salva clubul, asumându-şi obligaţii direct, sau prin compania familiei sale, astfel cum este prevăzut în contractele încheiate; a emis bilete la ordin în favoarea clubului de 2,5 milioane lei, a semnat contract de publicitate de 300.000 euro plătibili până la sfârşitul sezonului, plăţile fiind deja demarate conform graficului convenit, a investit în reabilitarea bazei sportive pentru a asigura condiţii optime pentru antrenament şi face în continuare eforturi pentru a asigura atragerea de fonduri necesare, cum ar fi, spre exemplu, din publicitate, pentru ridicarea performanţelor clubului şi pentru ieşirea din insolvenţă”.

Dragoş Frăţilă a ţinut să precizeze că în cazul în care antrenorul Ionel Ganea nu îşi atinge obiectivul trasat, de a obţine 17 puncte în primele 10 etape ale Ligii I, contractul său va fi reziliat. „Dl Ganea are obligaţia de a-şi respecta obligaţiile asumate prin contract faţă de club; nu este treaba domniei sale ce investiţii a făcut acţionarul majoritar şi nici cine anume îi poate rezilia contractul, pentru că, dacă nu-şi atinge obiectivele, chiar nu mai are importantă cine anume îi va rezilia contractul. Imaginea clubului este importantă în această perioadă dificilă, iar orice gest public necugetat ne poate crea prejudicii reale prin pierderea unor oportunităţi în privinţa unor posibili parteneri interesaţi de publicitate”, se mai arată în comnuicatul de presă amintit.

Conform site-ului www.fanatik.ro, antrenorul FC Rapid, Ionel Ganea a spus că Valerii Moraru este acţionarul clubului şi nu patron, în consecinţă neavând dreptul să-l demită. De asemenea, Ganea a spus că Moraru ar face bine să aducă bani pentru a asigura liniştea jucătorilor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.