Mulți consumatori pot deveni producători de electricitate
Domeniul energiei este în schimbare, iar foarte mulți consumatori vor produce și consuma electricitate în viitor, a declarat, luni, într-o conferință de presă, președintele Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Frank Hajdinja.
„Domeniul energiei e în schimbare și asta are o implicare majoră pentru toate companiile care sunt prezente în piață sau ar dori să intre în piață și, desigur, pentru consumator. Consumatorul se va schimba în viitor. Foarte mulți consumatori pot deveni producători și consumatori de electricitate. Populația și partenerii industriali trebuie să aibă o imagine de ansamblu cât mai bună”, a spus Hajdinjak.
Potrivit acestuia, sunt multe zone cu un nivel scăzut de consum, în România.
„Dacă ne uităm la rețeaua de distribuție, ceea ce este valabil pentru gaz și electricitate, discutăm despre o țară frumoasă și trebuie să acoperim prin rețeaua de distribuție zona care are un nivel de consum foarte scăzut. Asta înseamnă că este un cost cu mentenanța acestor rețele pentru că sunt destul de răspândite aceste zone cu consum redus. Pe viitor trebuie să ne gândim la alternative, să livrăm energie, căldură sau gaz către aceste zone în așa fel încât să devină cât mai sustenabil din punct de vedere al prețului”, a precizat președintele ACUE.
La rândul său, Palinginis Kimon, reprezentantul Boston Consulting Group (BCG), a spus că prețurile la electricitate au crescut în România însă au acumulat niște creșteri sub nivelul inflației.
„Dacă facem o comparație între consumul casnic și industrial în termeni de tarife este sub media Europei Centrale și de Est și mult sub nivelul Europei de Vest. România are unul dintre cele mai mici niveluri de cheltuieli de energie comparativ cu alte țări europene. Prețurile pentru electricitate reprezintă o combinație între mai multe elemente. Principalele elemente sunt costul de producție a energiei electrice, costul pentru rețelistică și taxele”, a explicat Kimon.
Potrivit unui studiu realizat de BCG și prezentat luni, într-o conferință de presă, deși consumatorul casnic din România are unul dintre cele mai mici venituri nete din Europa, prețurile energiei electrice și gazelor naturale rămân relativ reduse, chiar dacă ne raportăm la puterea de cumpărare.
„Cu toate acestea, ponderea costurilor totale cu energia în cheltuielile uzuale ale consumatorilor cu venituri mici rămâne relativ ridicată, ceea ce face ca suportabilitatea prețului să devină o problemă pentru acești clienți. De aceea, consumatorii vulnerabili trebuie să fie protejați prin mecanisme corespunzătoare”, se arată în document.
Potrivit acestuia, în perioada 2008-2014 prețurile la energia electrică și cele la gaze naturale pentru consumatorii casnici au crescut cu o rată medie anuală sub nivelul inflației.