Clinton vrea înăsprirea legislației privind armele de foc
Candidata la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2016, Hillary Clinton, și-a prezentat luni planul de înăsprire a legislației federale privind armele de foc, după cel mai recent atac produs într-un campus universitar săptămâna trecută, transmite AFP.
Punctul principal al planului său vizează ca infractorilor violenți, persoanelor acuzate de violențe conjugale și celor cu maladii mintale grave să le fie împiedicat accesul la arme de foc, a indicat echipa de campanie a democratei.
‘Sunt hotărâtă să acționez și voi încerca în toate modurile posibile să împiedic ca aceste arme să cadă în mâinile unor oameni care nu ar trebui să le aibă’, a explicat Hillary Clinton luni la postul NBC.
Ea a promis să-și folosească prerogativele prezidențiale în situația în care Congresul va refuza să voteze o lege care să generalizeze verificarea antecedentelor tuturor cumpărătorilor de arme de foc. Fosta Primă Doamnă mai propune ca toți vânzătorii de arme neocazionale, plecând de la un anumit volum, să fie supuși reglementărilor în vigoare pentru fabricanți. Între 20 și 40% din vânzările de arme scapă oricărui control, o deficiență cunoscută a legii federale, a subliniat ea.
Hillary Clinton îi amenință pe producătorii și pe vânzătorii de arme cu desființarea imunității lor juridice în fața victimelor armelor de foc, și propune creșterea bugetelor serviciilor federale de control.
Planul său are însă toate șansele să se lovească de opoziția puternicului lobby al National Rifle Association și a republicanilor din Congres.
Acesta a blocat în 2013 generalizarea verificărilor în cazul vânzărilor de arme de foc, la câteva luni după masacrul de la școala Sandy Hook, din Newton, Connecticut, în care au fost ucise 26 de persoane, printre care 20 de copii. De atunci nu a fost adoptată nicio măsură la nivel federal, deși unele state au acționat individual pentru a-și întări reglementările.