Mii de pesediști nu l-au votat pe Dragnea la șefia PSD
Liviu Dragnea, singurul candidat la alegerile interne din PSD organizate duminică, a fost ales preşedinte al partidului cu 97% din voturile celor care s-au prezentat la acest scrutin. Potrivit datelor finale anunţate în mod oficial, 2,2% dintre cei care au venit la urne nu l-au votat pe Dragnea, ceea ce înseamnă aproximativ 10.500 de membri de partid.
Prezenţa la scrutinul intern de duminică, în care a fost ales preşedintele PSD, a fost de 85,8%, a anunţat deputatul PSD, Florin Iordache, presedintele Comisiei Electorale Centrale a PSD. Potrivit acestuia, dintre cei care au venit la urne, 97% au spus DA, iar 2,2% au votat NU. Iordache a explicat că aproximativ 10.500 de pesedişti nu l-au votat pe Liviu Dragnea.
Din totalul voturilor exprimate, 0,8% au fost declarate nule.
În topul judeţelor fruntaşe la prezenţa la vot se situează Bucureşti , Vrancea, Dâmboviţa, Neamţ şi Galaţi. Judeţele cu cea mai mică prezenţă la urne au fost Harghita, Covasna, Călăraşi şi Tulcea.
Potrivit lui Iordache, organizaţii în care s-a înregistrat o prezenţă de peste 95% sunt Olt, Ialomiţa şi Gorj, în timp ce la Cluj, Bacău şi Vâlcea, prezenţa a fost de 72%.
„Din cei 450 de mii, era normal să voteze şi NU. Aproximativ 2,2% au votat NU… Aproximativ 10.500 de membri de partid au votat NU. E un drept normal, democratic…”, a comentat Iordache procentul celor care au votat împotriva lui Dragnea.